Calificare la pas pentru junioare Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 178 Vizualizări

Calificare la pas pentru junioare

La sfârșitul săptămânii, în șase orașe s-au disputat partidele din grupele semifinale ale Campionatului Național de volei la Junioare I. Câștigătoare detașată în seria F a fazei grupelor, fără set pierdut, CSU Medicina CNUE Târgu-Mureș a fost gazda turneului semifinal al Seriei V. Alături de echipa pregătită de Predrag Zukovic s-au aflat formațiile ACS Juvenil N.T. Brașov, CSȘ 2 CNE Baia Mare și LPS Suceava, prima clasată urmând să se califice pentru turneul final. După prima zi a turneului semifinal au fost conturate în mare măsură perspectivele fiecărei echipe. În primul joc băimărencele au învins în set decisiv formația brașoveană, ambele anulându-și șansele de a realiza punctaj maxim. În al doilea joc gazdele au trecut fără niciun fel de probleme de sucevence. Etapa a doua a programat două jocuri care s-au încheiat în minimum de seturi. Echipa din Brașov a dispus cu 3-0 de cea din Suceava, eliminată astfel din cursă, mureșencele reușind același lucru cu maramureșencele.

Șansele teoretice au rămas speranțe

Prima partidă a ultimei zile a fost una de consolare, dar trebuia disputată. Fără vreo șansă pentru vreuna din echipe și cu un maximum de 5 puncte realizabile, echipa din Baia Mare a rămas doar cu șansa ocupării locului secund, în cazul în care brașovencele cedau în ultima partidă cu „medicinistele”. Victoria a fost o formalitate, scor 3-0 în mai puțin de o oră de joc. Urma practic finala pentru calificarea la turneul final. Echipa de la poalele Tâmpei avea 4 puncte și șansa lor era doar o victorie de 3 puncte, la 0 sau la 1. Primul set a părut echilibrat în start, dar echlibrul s-a rupt rapid. După 3-0 pentru CSU, oaspetele au revenit și până la 10 s-a mers cap la cap, brașovencele aflându-se chiar în avantaj în două rânduri. De la 11-10 a început desprinderea și până la final echipa brașoveană a mai obținut doar două puncte. După 25-12 în primul set mureșencele au apăsat pe accelerație și le-au încheiat pe următoarele două la 10 și la 9, obținând biletele pentru turneul final de șase. Acesta va avea loc în perioada 10-14 aprilie, locul de desfășurare urmând a fi stabilit la începutul lunii. Alături de CSU Medicina CNUE se vor mai afla câștigătoarele seriilor semifinale disputate la București, Mioveni, Sibiu, Lugoj și Cluj.

Lotul de 10 jucătoare al echipei mureșene în cele trei zile a avut următoarea componență: Cora Niță (căpitan), Diana Vereș, Carmen Dițu, Denisa Ionescu, Florina Murariu, Mara Dumitrescu și Carla Mărginean-libero în formula de start, Karina-Elena Murariu, Andreea Boga și Ioana Codreanu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE