Studenții de la „Dimitrie Cantemir” vin în ajutorul poliției mureșene în școli prin activități pe teme legate de siguranţa copiilor Invatamant
  • Elena.Polearus
  • 0 comentarii
  • 633 Vizualizări

Studenții de la „Dimitrie Cantemir” vin în ajutorul poliției mureșene în școli prin activități pe teme legate de siguranţa copiilor

10 studenţi ai Facultăţii de Psihologie din cadrul Universităţii „Dimitrie Cantemir” Târgu-Mureş au considerat că ar putea face ceva pentru siguranţa celor mici şi pentru dezvoltarea lor profesională şi nu numai.

Astfel, Şuta Andrada, Cristina Medrea, Cornelia Tamas, Petrişor Sebastian, Buruiană Raluca, Molnar Varga Emese, Orga Bianca, Bucur Sorana, Nagy Daniela şi Codarcea Sergiu, au participat la finalul anului 2018 la o tabără de formare, în cadrul ediţiei a IV-a a Proiectului „Tineri pentru Tineri”, coordonat de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, iar acum susţin activităţi în şcoli din Târgu-Mureş, Iernut şi Tîrnăveni, pe teme legate de siguranţa copiilor.

Tinerii se pot apropia mai ușor de copii

Astfel ei au oferit sprijin Poliţiei în eforturile de a informa cât mai mulţi copii în ceea ce priveşte evitarea riscurilor de victimizare este deosebit și au promovat bunele exemple de implicare a tinerilor în viaţa comunităţii, un obiectiv-cheie al proiectului.

„Activităţile în şcoli au început… siguranţa online, prevenirea dispariţiilor sau siguranţa bunurilor fiind teme în plină dezbatere. Primele impresii sunt, din nou, foarte bune, atât din partea studenţilor, cât şi a beneficiarilor! Având în vedere faptul că, uneori, copiii, adolescenţii, tinerii, manifestă mai multă deschidere faţă de cei apropiaţi de vârsta lor decât faţă de adulţi, s-a considerat oportună informarea copiilor de către tineri studenţi care să ofere totodată un exemplu de implicare al tinerilor în viaţa comunităţii, promovându-se voluntariatul. Astfel, a apărut iniţiativa derulării unui proiect în care studenţi la Facultatea de Psihologie să participe la o tabără de formare în domeniul siguranţei copiilor, urmând ca ulterior să deruleze activităţi cu copii din 10 şcoli mureşene, pe tematica menţionată. Succesul primelor trei ediţii ale proiectului ne-a determinat să reluăm activităţile şi în anul şcolar 2018-2019”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Proiectul este coordonat de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, beneficiind de sprijinul Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret, Universitatea „Dimitrie Cantemir” Târgu-Mureş, Organizaţia Salvaţi Copiii – filiala Mureş, Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii Târgu-Mureş, Agenţia Naţională Antidrog şi unităţile şcolare gimnaziale implicate în proiect.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE