Protejarea unui stil de viață – 15 ani, Zi de zi Editorial
  • andrei
  • 0 comentarii
  • 336 Vizualizări

Protejarea unui stil de viață – 15 ani, Zi de zi

M-am întors din Londra, după o experiență de trei ani – intensă și, pe alocuri, frizând neverosimilul – cu decizia fermă de a nu mai lucra o zi în viața mea într-un domeniu cu care sunt incompatibil sau pe care, pur și simplu, nu îl suport. Legăturile mele cu lumea culturală și artistică erau vechi, iar incursiunile în publicistică datau din perioada liceului, inițial prin colaborări la publicații locale, ulterior la portaluri, reviste și ziare naționale.

Știam că Zi de zi a rămas printre ultimele – dacă nu ultimul – bastioane ale presei scrise mureșene și, cum nu intenționam în acel moment post-britanic să mă stabilesc în alt oraș, mi s-a părut singura opțiune reală. Nu cunoșteam personal conducerea, dar am aflat adresa de email a directorului-fondator Aurelian Grama, i-am trimis o scrisoare de intenție, un CV, am primit un răspuns prompt, am stabilit o întrevedere cu redactorul-șef Alex Toth și, după câteva formalități, am intrat în echipă, pe postul de Redactor la Cultură, pe care Alin Zaharie l-a împărțit cu mine cu generozitatea lui caracteristică (mersi fain, Alin!).

Prima mea zi la Zi de zi (sper să agreați tautologia) a fost la mijlocul lui iulie 2017, iar lunile care s-au succedat apoi s-au scurs parcă pe fast-forward. Ritmul unui cotidian este alert prin excelență, solicitant prin natura frecvenței sale și imprevizibil din fericire. M-am instalat în această postură cu confortul celui care își regăsește un spațiu pe care și l-a proiectat de mult, dar nu l-a ocupat niciodată și, deși provocările au fost numeroase, iar deseori, apatia pe care publicul o manifestă față de multe evenimente culturale m-a deconcertat, domeniul jurnalismului cultural nu m-a dezamăgit niciodată și am pactizat cu el în speranța că voi reuși să le dovedesc celor mai reticenți din fire că arta și cultura nu sunt un univers exclusivist, ci unul ospitalier și necesar, iar apropierea de acesta va deveni, pe nesimțite și ireversibil, mai puțin o evaziune de weekend și un prilej reînnoit de relaxare, cât un stil de viață. Fiindcă arta și cultura sunt viață. Fac parte dintr-a mea de 29 de ani și simt, într-un fel, că mi-au multiplicat-o și îmbogățit-o într-un fel pe care achizițiile financiare sau sociale n-ar fi reușit s-o facă.

Cea de-a patra roată

Știu că voi repeta deja o banalitate pe care au deplâns-o mulți alți iubitori de cultură înaintea mea, dar simt că trebuie s-o amintesc în contextul dat, fiindcă e esențial: cultura a fost evacuată în mod sistematic din majoritatea redacțiilor locale și naționale ca o anexă inutilă, păguboasă și costisitoare, al cărei profit aparent era derizoriu. Se întâmplă în continuare nu doar în presa scrisă, ci și la radio și la televiziune. Fenomenul va continua, cu siguranță, fiindcă, din păcate, opoziția e anemică sau insuficient de vocală. Realitatea e că, renunțându-se la rubricile de cultură, e ca și când ai renunța la una dintre roțile mașinii, considerând că ai ușura astfel gabaritul și că automobilul va circula mai lejer. În realitate, poate mai subtil, dar pe termen lung în mod flagrant, va eroda performanța generală a acestuia și îl va transforma, în cele din urmă, într-un morman de fiare. Va ajunge să semene leit cu societatea noastră. În consecință, felicit conducerea cotidianului Zi de zi că se ambiționează să înoate contra curentului, că sprijină valoarea și îi oferă o expunere privilegiată, care a devenit de mult inexistentă din partea unor instanțe mult mai potente financiar. Prin acest demers, Zi de zi a dat un plus de coerență unei lumi aflate într-o permanentă tentativă de confecționare a unui sens, fie el și pasager.

Prin acest demers, Zi de zi mi-a dat și propriei vieți o direcție mai clară. Vă mulțumesc tuturor celor care contribuiți la păstrarea și rafinarea acestei direcții. Simt că e un traseu comun și că ne este benefic.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE