Zi de Zi”, o poveste trăită cu cei dragi

În urmă cu mai bine de 10 ani,  nimeream și eu într-o redacție de ziar, dornic să-mi reprofilez munca, prea mult chinuită de producție, de schimburi și ture de zi și noapte.

Se întâmpla prin primăvara lui 2008, undeva pe strada Călărașilor, vizavi de ”Conti”, locul unde aveam să descopăr acestă lume a presei. O lume nouă pentru mine, o tranziție de la boemia de a citi un ziar pe o terasă la cafea, la munca efectivă care stă în spatele unui ziar. Încet, încet mi-am făcut și eu loc în acest peisaj, descoperind lucruri care mai de care mai interesante. Intresante au fost și personjele care am început să le descopăr, de la oameni politici, primari de tot felul, până la artiști și oameni simpli și frumoși.

Dacă ar fi să mă opresc la ceva sau la cineva anume, mi-ar fi cam greu, au fost prea mulți, multe, fiecare găsindu-și loc în paginile gazetei. Mai degrabă aș sublinia întâlnirile frumoase de care am avut parte, fie că vorbim de locuri, sărbători sau oameni, ele sunt cele care contează până la urmă, cuibărite fain frumos în ceea ce se numește gând.

O parte din aceste întâlniri frumoase și-au găsit locul și în paginile ziarului , consemnate  în cei peste 10 ani de muncă la ”Zi de zi”. O parte au rămas doar trăite, scrise într-o altă gazetă, citită doar de mine și de protagoniștii acestor întâlniri frumoase. Totuși, nu pot să trec așa ușor peste câteva din aceste întâlniri, începând cu Peninsula (un festival tare fain pe malul Mureșului), cu teatrul (materialele cu premiera la  Carmina Burana și Gala UNITER au fost chiar  faine ), apoi oamenii frumoși pe care i-am întâlnit, de la actori, scriitori, până la cei simpli și frumoși, la loc de cinste fiind Tanti Rafila și Tetea Aurel din Idicel. Toate acestea fac parte din cronica personală a ultimului deceniu , locuri și oameni care continua să fie frumoși, nealterați de trecerea timpului. O parte din acest tablou nu mai există azi, memoria lor fiind ținută vie de paginile de ziar. Ce frumos sună , paginile de ziar, termen tot mai rar, răpus de tehnologia prezentului, dar mai ales de această grabă nebună cauzată de lipsa de răbdare, dezinteres pentru lectură și câte și mai câte.

Viitorul sună bine ar spune unii, ce nevoie mai avem de ziare, doar tastezi un telefon mobil și plouă cu știri care mai de care mai interesante ?

Au și ei dreptatea lor, dar …

La un bilanț, unii vor invoca tot felul de situații,  mai mult sau mai puțin dramatice, intemperii ale naturii, conflicte mai mult sau puțin interetnice. Eu în schimb, tot la frumusețea oamenilor rămân, a celor pe care providența a facut în așa fel încăt să mă intersectez cu ei. Ei rămân dragi, și sunt mulți, care mi-au bucurat clipa trăită. Ei sunt parte dintr-un bilanț al ultimului deceniu petrecut la o gazetă locală. Un gând pentru Nea Vasile Iușan (salutari acolo unde ești), pentru foștii colegi, Liviu Crudu (primul meu șef direct la gazetă), dar și actualilor colegi, fără de care această poveste pe nume „Zi de Zi” nu ar fi fost posibilă, atât de diferiți , dar dedicați muncii lor.

Timpul poate nu mai are răbdare cu noi, vine cu tot felul de provocări, dar în schimb noi, cei care mai trudim la această poveste pe nume „Zi de Zi”, măcar să mai avem răbdare cu noi înșine, cu crezul nostru de a vedea lumea. ALTFEL, riscăm să plonjăm într-o mediocritate de consum, într-o formă fără fond, bună la statistici, dar prea puțin viabilă pentru vremurile ce vor veni.