Share

Home / Editorial / Un sfanț. Te doare capul. Absurd

Un sfanț. Te doare capul. Absurd

În prima zi, nu am găsit redacția. Pot să vin mâine? Azi, nu prea… Mă doare capul. Le-am întrebat, prin decembrie 2010, pe viitoarele colege de la ziar, Raluca și Bristena. Asta fusese a doua zi în care am fost programat pentru interviu. Aplicasem pentru postul de tehnoredactor. Tocmai ce m-am fost trezit după un bal al bobocilor de la UAT. Raluca mi-a zis că se vede. Bristena a zis că, bine, hai mâine atunci. M-am dus, aveam încă redacția pe strada Călărașilor și am prins la ziar și mutarea cu dulapuri și birouri și calculatoare cărate pe strada Primăriei, în clădirea unde suntem și acum.

Foto: Cristina Gânj (Bristena)

Între timp, începusem să fac și pe reporterul, mai făceam editare, corectură, am renunțat la tehnoredactare și a venit și unul dintre cele mai dragi proiecte în care m-am implicat, nu doar în cadrul Zi de Zi – revista dedicată foștilor deținuți politici anticomuniști, ERA.Zi de Zi.

Apoi, la scurt timp, a sosit și prima despărțire de ziar, cu un pic de surle, trâmbițe, grevă, scandal, probleme cu banii.

Vreo 2 ani am fost plecat din oraș. A mai trecut un an, și, prin 2016, pe lângă jobul pe care îl aveam, la o editură pentru copii, am reînceput să colaborez din nou, part-time, cu ziarul, vreo 2-3 luni, până mi-a sărit muștarul după ce mi-a fost modificat, într-o direcție urâtă, titlul unui articol. Era prima dată, a fost și ultima, când mi se întâmplă așa ceva. Nu mă refer la editare sau la alegerea unui titlu mai bun, fusese schimbat exclusiv în ideea unui interes economic în legătură cu o unitate administrativ teritorială locală.

Atunci, mi-a fost silă, am fost dezamăgit, mi-am băgat picioarele și mi-am spus că dacă și noi am început, ne putem băga presa locală undeva și să strângem tare.

Au mai trecut câteva luni, cum nu sunt eu așa ranchiunos din fire, am revenit la Zi de Zi, ca redactor cu normă întreagă de data aceea.

De atunci, am lucrat constant pentru ziar, cu o mică pauză mai sabatică de vreo 6 luni, în 2018.

Acum, fac doar tehnoredactare pentru că sunt implicat în prea multe proiecte/asociații în afara companiei, iar munca de jurnalist full-time la un cotidian e foarte solicitantă și satisfacțiile nu sunt pe măsură.

De ce am tot plecat de la ziar, nu e o mare întrebare. În schimb, zilele trecute, m-am tot întrebat cum s-a făcut că m-am tot întors și că sunt încă aici.

Răspunsul e simplu: în primul rând, pentru că iubesc jurnalismul, iubesc și sunt pasionat de presă ca afacere, iar, în Târgu Mureș, dacă luăm în calcul toate proiectele, plus colegii de la Transilvania Business, profesional nu există variantă bună.

Așadar, pe lângă pasiunea mea, cel mai important criteriu sunt colegii. Sunt oameni atât în redacție, cât și la departamentele de vânzări sau administrativ, oameni cu foarte multă experiență, oameni de la care mai am încă o groază de învățat și, mai important, oameni de la care îmi face plăcere să învăț lucrând împreună cu ei.

Altfel, în ceea ce privește, să-i zicem, viitorul presei locale din Mureș sunt, mai degrabă, circumspect și mă ia cu durere de cap când mă gândesc. Dacă vedem doar cum nu s-au prea dezvoltat nici județul și, mai cu seamă, nici orașul Târgu Mureș, nu pricep, dacă direcția rămâne, cum ar putea să fie mai bine. Publicațiile locale se rarefiază, devin mai slabe din punct de vedere jurnalistic. Și nu-mi imaginez cum și-ar putea imagina cineva un start-up în business-ul acesta pentru piața locală din Mureș. Că nu prea văd piața asta, mai ales în târgul nostru.

Mai am discuții cu mulți dintre prietenii mei, care se așteaptă ca presa și jurnaliștii să fie mai prezenți în dezbaterile cetății, să facem investigații și reportaje, să fim mai răi și mai buni, dar n-au plătit decât, poate, în concedii, vreun sfanț pe informația la care au acces în fiecare zi.

P.S.:

Bun, acum, să nu înțelegem că arunc cu rahat în oamenii care ne citesc și consider că noi suntem smirnă și tămâie. Chiar nu e cazul.

Numai că, în general, treburile de o oarecare calitate consumă timp, resurse și costă. Și… Să te aștepți, fără să plătești, e puțin absurd.

P.P.S.: Poate, cu alte ocazii, mai povestim și despre alte absurdități, până atunci, îi citim pe colegii mei, mai luăm un ziar, mai stăm la o terasă, ne mai plângem de milă, mai râdem de una-alta, mai ne ofticăm, ne mai trece și mai vedem 🙂

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Zi de Zi, o oportunitate

Raportat la numărul de ani pe care-l împlineşte cotidianul Zi de Zi, colaborarea mea oficială …

Share
Share