Hirschmann România în vizită la UMFST în cadrul evenimentului „Studenții de azi, profesioniștii de mâine Business
  • Elena.Polearus
  • 0 comentarii
  • 152 Vizualizări

Hirschmann România în vizită la UMFST în cadrul evenimentului „Studenții de azi, profesioniștii de mâine

Hirschmann România au fost invitați de către Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie la evenimentul „Studenții de azi, profesioniștii de mâine”, acțiune prin intermediul căreia se aduc în fața studenților absolvenți ai Facultății de Inginerie, care să împărtășească cu aceștia experiența lor profesională din timpul sau de după facultate.

Tocmai pentru că acest proiect încurajează pregătirea continuă a studenților, precum și crearea unei imagini mai clare a ceea ce înseamnă progresul și necesitatea studiului, Cosmina Rațiu, responsabil demand planning în cadrul Departamenului Logistică, a fost prezentă la eveniment, încercând să își aducă aportul prin exemple concrete ce vizează traiectoria sa educațională și profesională.

Fosta absolventă a încercat să transmită studenților mesajul că abandonul nu e o soluție și că implicarea activă în tot ceea ce reprezintă dezvoltarea lor e necesară și susținută atât de către profesori, cât și de către angajatori. Cosmina a discutat despre parcursul ei în timpul facultății, precum și despre istoricul ei profesional, respectiv experiența în cadrul Hirschmann Romania. A abordat tema profesionalismului dintr-o perspectivă personală, cum a ajutat-o acest concept și cum se regăsește acesta în cadrul companiei.

„Pe lângă acestea, colega noastră a sfătuit studenții să se implice în programele de practică și workshop-urile pe care le susținem în colaborare cu UMFST și i-a încurajat să se documenteze privitor la obiectivele acestor programe, cum le pot fi ele de folos, cum pot contribui la clarificarea percepției pe care o au despre mediul de lucru și dezvoltarea lor profesională, respectiv personală. Creșterea e posibilă doar lucrând împreună!”, au transmis reprezentanții Hirschmann România pe blogul UMFST, mulțumindu-le organizatorilor pentru invitația lansată.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE