Favoritele s-au impus, nu fără emoții Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 239 Vizualizări

Favoritele s-au impus, nu fără emoții

Prima etapă din cadrul turneului de calificare a seriei Vest în Divizia A2 la volei feminin a confirmat așteptările. FC Argeș Pitești a câștigat partida cu CSU Oradea cu 3-0, după un prim set echilibrat, încheiat 26-24 și alte două la pas, la 12 și 17.

În cazul partidei dintre CSM Târgu-Mureș și CSM Lugoj lucrurile s-au desfășurat diferit. Mureșencele s-au impus la 16 și 14 în primele două seturi, dar au avut nevoie de patru seturi pentru a obține cele 3 puncte. Problema care a dus la cedarea setului trei se pare că a fost aceea că sextetul cu care s-a început partida „s-a răcit” pe parcursul setului secund. Florina Murariu, Diana Vereș, Carmen Dițu, Irina Andreica, Raisa Ioan, Neda Vujadinovic și Laura Molnar pe postul de libero au cedat locul colegelor la scorul de 11-2, prima schimbare. De la 12-3 în teren alături de Murariu s-au aflat Carmen Arniceru, Andreea Nițu, Denisa Ionescu, Mara Dumitrescu și Karina Murariu libero. Echipa a funcționat, ritmul s-a menținut, dar mureșencele care au revenit în teren în setul trei au fost deconectate și s-au văzut conduse cu 0-4. Predrag Zukovic a cerut timp de odihnă și se părea că lucrurile revin la normal, dar după trei puncte consecutive s-a ajuns la 3-10 și la 5-12 s-a solicitat al doilea time out. Mureșencele au egalat la 17, după care au preluat conducerea. La 23-21 se părea că totul s-a încheiat, dar câteva greșeli au făcut ca bănățencele să obțină patru puncte și să câștige setul. Cu moral ridicat lugojencele au fost greu depășite și în setul patru. Gazdele s-au desprins cu abia la 9-6 și a trebuit să se întrebuințeze să-și mențină avantajul până la final. Oaspetele s-au apropiat la 19-18, dar setul s-a încheiat 25-19 și cele trei puncte a revenit mureșencelor, care au nevoie de o a doua victorie în partida cu CSU Oradea pentru a obține promovarea.

S-au efectuat schimbări și pe parcursul acestui ultim set, dar nu „în bloc”, astfel o nouă surpriză a fost eliminată.

În cazul în care piteștencele înving echipa din Lugoj, care nu are drept de promovare, fiind echipa secundă a celei care activează în primul eșalon și mureșencele se impus în fața orădencelor, ambele partide ale zilei de duminică vor fi doar pentru orgoliu.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE