Promovări conform așteptărilor, după două etape Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 178 Vizualizări

Promovări conform așteptărilor, după două etape

Așa cum era de așteptat cele două favorite la calificarea în prima divizie la volei feminin au obținut victoria și în a doua zi a turneului disputat în sala UMF din Târgu-Mureș. În prima întâlnire a etapei a doua FC Argeș Pitești a învins cu 3-0 formația CSM Lugoj și și-a asigurat cu cele 6 puncte promovarea. În a doua partidă CSM Târgu-Mureș avea nevoie pentru a reuși acest lucru de victorie, indiferent de scor. Chiar în cazul unei victorii în set decisiv, mureșencele cumulau 5 puncte și adversara, CSU Oradea nu mai putea obține decât 4 în ultima zi a turneului. De această dată antrenorul Predrag Zukovic nu a mai riscat înlocuirea întregii echipe din formula de start. Au evoluat toate cele 12 jucătoare înscrise pe foaie, dar printr-un fel de rotație. Astfel, mureșencele au reușit să se impună în trei seturi. Primele au fost câștigate cu desprinderi reușite în a doua jumătate, cu 25-18 și 25-14, dar al treilea a fost echilibrat până la final. Pe parcursul setului ambele echipe s-au aflat pe rând la conducere, gazdele s-au desprins din nou spre final și au fructificat a doua minge de meci, încheind setul la limită, 25-23.

Așadar, în ziua a treia urmau doar două jocuri pentru palmares, sau orgolii. CSU Oradea și CSM Lugoj luptau pentru evitarea ultimului loc, în timp ce CSM Târgu-Mureș și FC Argeș Pitești disputau partida nou promovatelor.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE