Doar un joc al orgoliilor? Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 77 Vizualizări

Doar un joc al orgoliilor?

În Sala Sporturilor Victoria din Arad, duminică, 14 aprilie, de la ora 17.00 se dispută partida de handbal feminin dintre formațiile Crișul Chișineu Criș și CSM Târgu-Mureș. Este întâlnirea din cadrul penultimei etape din seria D a Diviziei A, partidă care era considerată pe parcursul ediției derby-ul seriei. Nu mai poate primi de această dată acest statut din mai multe motive. Cele două echipe sunt deja calificate pentru grupele semifinale ale barajului pentru promovarea în Liga Națională, cu mureșencele pe prima poziție și arădencele pe a doua. Cele două etape rămase nu mai pot schimba nimic în ierarhie, astfel că acestea nu pot fi folosite decât în vederea pregătirii următoarelor faze. Prima va avea loc în perioada 9-12 mai, la Făgăraș, cu participarea primelor două clasate din cele patru serii. Acestea vor fi împărțite în două serii, de unde primele clasate promovează în Liga Națională, iar cele de pe locurile secunde vor merge la un baraj unde vor participa echipele clasate pe locurile 11-12 în Liga Națională.

Atmosfera din tur, un gust amar

Întâlnirea de la Arad se anunță astfel una mai degrabă „a orgoliilor”, cu avantaj de partea gazdelor, ținând cont și de unele absențe din tabăra mureșeană. Acestea mai au și grija de a se feri de accidentări, ținând cont de faptul că majoritatea sunt angrenate și cu echipa de junioare pentru turneul final. Mureșencele au câștigat toate cele 18 partide din acest sezon al Diviziei A, lucru din care se subînțelege că le-au învins pe arădence în cele trei jocuri directe (ediția s-a disputat cu două tururi și două retururi). A fost 36-30 în primul joc de la Târgu-Mureș, 36-35 în returul de la Arad și 32-27 în a treia întâlnire. Acum partida nu are miză și este deschisă oricărui rezultat și totul va depinde de dispoziția și forma de moment a echipelor. Mai poate fi pusă și eventuala dorință de revanșă a gazdelor, după ce în partida din tur mureșencele au fost întâmpinate într-o atmosferă ostilă, nedemnă de o arenă sportivă.

Ultima oră: Ținând cont de toate aceste aspecte, echipa mureșeană va face deplasarea cu un lot din care vor lipsi mai multe dintre titulare. O strategie benefică.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE