„Black Jazz”, teatru-dans și musical într-un singur spectacol Cultură
  • andrei
  • 0 comentarii
  • 81 Vizualizări

„Black Jazz”, teatru-dans și musical într-un singur spectacol

Publicul amator de teatru-dans este invitat la producția Companiei András Lóránt, „Black Jazz”. Spectacolul este o combinaţie de genuri: teatru-dans, musical şi revue parizian. Limbajul non-verbal, adică dansul constituie baza „narativei”, ca într-un teatru-dans obişnuit. Cântecele, costumele, decorul ne duc în lumea fascinantă a musicalului, iar caracterele interpretate, adică personajele ne sugerează parcă binecunoscuta lume a dansatoarelor decăzute din suburbiile Parisului anilor ’20.

„Spectacolul nu intenţionează să furnizeze un „story” concret, ca într-un musical obişnuit, însă compoziţiile coregrafiilor, tipologiile interpretate, legăturile dintre scene şi acţiunile personajelor descriu pe ascuns viaţa zbuciumată, fără de rost a dansatoarelor obişnuite, care îşi pierd sufletul şi personalitatea în BlackJack-ul zilnic dintre Diva, Prostituata şi Maica Tereza din ele. Astfel, titlul spectacolului este un joc de cuvinte, între jocul de cărţi binecunoscut şi jazz, sugerând fragilitatea, vulnerabilitatea şi totodată spectaculozitatea vieţii oricărei dansatoare – chiar şi din zilele noastre.” (András Lóránt)

Din distribuție fac parte dansatoarele: Macaveiu Blanka, Pelsőczy Luca (studentă UAT), Sosovicza Anna (studentă UAT), Szabó Franciska și Szőcs Anita (studentă UAT). Muzica este compusă de Dénes József. Spectacolul este realizat de regizorul-coregraf András Lóránt.

Reprezentațiile vor avea loc duminică, 14 aprilie, ora 19.00, și marți, 16 aprilie, ora 19.00, la Sinagoga veche (Str. Brăila nr. 10, Târgu Mureș).

Prețul unui bilet este de 20 lei, iar rezervările se fac la numărul 0754 782 216.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE