Atelier interactiv pentru diriginții claselor a V-a, la Gimnaziul „Dacia“ din Târgu Mureș Invatamant
  • andrei
  • 0 comentarii
  • 818 Vizualizări

Atelier interactiv pentru diriginții claselor a V-a, la Gimnaziul „Dacia“ din Târgu Mureș

Un grup de diriginți de la Gimnaziul „Dacia“ din Târgu Mureș și de la alte școli gimnaziale din județ au ales să-și petreacă o parte din weekend perfecționându-și metodele de abordare a educației la clasele de elevi pe care le îndrumă. Adesea felul în care elevii învaţă și se simt la școală este lipsit de dinamică, iar relevanța celor studiate pare departe de nevoile tinerelor generații. Neadaptarea metodelor şi mijloacelor este un risc pe care participanții la workshop nu doresc să și-l asume. De aceea, activitatea derulată a fost proiectată tocmai pentru a fi un sprijin pentru o schimbare în acest sens.

Cu toţii ne dorim un mediu educaţional viu, dinamic, împrospătat, unde elevii să-şi manifeste creativitatea, iniţiativa şi să se simtă înţeleşi, susţinuţi şi valorizaţi.

Proiectul Education 4 Change derulat la nivelul Judeţului Mureş de către o echipă de profesori consilieri şcolari CJRAE Mureş a facilitat astfel o activitate dedicată profesorilor diriginţi de la clasele a V-a. Workshopul s-a axat pe dezvoltarea deprinderilor de muncă interactivă, dinamică alături de elevi, exersarea metodelor experienţiale la orele de Consiliere şi Orientare. De ce metode experienţiale? Pentru că ele facilitează un tip superior de achiziție a unor informații și abilități, implicându-l pe cel ce învaţă direct, nemijlocit, făcându-l părtaş la propria dezvoltare cognitivă, emoţională și comportamentală.

Activitatea din data de 13 aprilie, de la Gimnaziul „Dacia“, s-a dovedit a fi binevenită, după câteva serii de activități derulate deja de către cei șapte psihologi mureșeni participanți la o mobilitate în Oslo, în cadrul poiectul Education 4 change, finanțat cu suma de 17.185 euro prin Granturile SEE – Mecanismul Financiar 2014-2021 în cadrul Programului de Educație, Burse, Ucenicie și Antreprenoriatul Tinerilor în România.

Ceea ce și-au asumat aceștia la întoarcerea din mobilitate a fost diseminarea informațiilor către colegii lor psihologi și profesori diriginți, transferul setului de achiziții know how, în scopul acordării mai apoi a sprijinului necesar în dezvoltarea emoțională și relațională a elevilor aflați la perioada de trecere și acomodare, uneori dificilă, de la învățământul primar la cel gimnazial.

Organizatorii reamintesc faptul că aproximativ 900 de elevi beneficiază de acest proiect, prin implicarea a 28 de școli gimnaziale din județul Mureș, inclusiv a celor șapte școli arondate consilierilor școlari participanți la mobilitate: Școala Gimnazială „Dacia“, Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian“, Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu“, Școala Gimnazială „Romulus Guga“, Școala Nr. 7, Școala Gimnazială Acățari și Școala Gimnazială „Aurel Mosora“ – Sighișoara.

Partenerii proiectului sunt: Salvați Copiii – Filiala Mureș, Asociația Asertiv, Asociația Psy Seneritas și Asociatia K’ARTE.

Atelierul a fost susţinut cu succes de către Rajmond Szocs, profesor psiholog, organizator de activităţi de educaţie nonformală și colaborator în cadrul proiectului.

Cadrul profesionist, precum și condițiile optime în care s-au derulat activitățile au fost asigurate de către întreaga echipă de proiect, formată din: Loredana Moldovan, Annamaria Papai, Daniela Ilioasa, Claudia Tăban, Carmen Nichiforiuc, Melania Cozma și Laszlo Bocskay, psihologi școlari și, nu în ultimul rând, doamna profesoară Mihaela Șanta, directoarea Gimnaziul „Dacia“, care a întâmpinat cu multă căldură participanții.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE