Cardiologia intervențională la copii dezvoltată în România la Institutul Inimii din Târgu-Mureș Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1510 Vizualizări

Cardiologia intervențională la copii dezvoltată în România la Institutul Inimii din Târgu-Mureș

Cardiologia intervențională pediatrică este un domeniu în continuă dezvoltare, în multe țări din Europa fiind practicată cu succes, având indicații bine stabilite. La fel cum s-a dezvoltat și la adulți, cardiologia intervențională încearcă să ofere copiilor o opțiune terapeutică mai puțin traumatizantă sau o treaptă intermediară între diferitele intervenții chirurgicale pe cord deschis.

În România acest segment este încă la început. La Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvt) Târgu-Mureș se efectuează intervenții de cardiologie intervențională pediatrică dorindu-se dezvoltarea activității și realizarea unui centru de excelență în acest sens. Se dorește cu sprijinul Ministerului Sănătății ca în Nomenclatorul de supra-specializări și competențe medicale să fie introdusă competența în cardiologie intervențională pediatrică, luând în considerare introducerea specialităților pediatrice. Într-un interviu acordat cotidianului Zi de Zi, dr. Mariana Ciorba, director medical al IUBCvT Târgu-Mureș a oferit mai multe detalii despre ce presupune cardiologia intervențională pediatrică și beneficiile ei pentru copil, dar și care sunt planurile de viitor ale instituției sanitare pentru acest domeniu.

Reporter: La Institutul Inimii din Târgu-Mureș se dorește dezvoltarea cardiologiei intervenționale la copii. Vă rog să oferiți mai multe detalii.

Dr. Mariana Ciorba: Institutul Inimii din Târgu-Mureș este singura unitate spitalicească din România care are o secție de spital de cardiologie pediatrică. În această secție s-au pus și bazele competenței în cardiologie pediatrică, cu mulți ani înainte de a apărea în nomenclatorul de specialități a Ministerului Sănătății specialitatea de cardiologie pediatrică. Pentru că am fost niște deschizători de drumuri, s-a beneficiat de o bursă de pregătire în Elveția pentru a pregăti specialiști în cardiologia intervențională pediatrică, bursă de care a beneficiat una dintre colegele mele. După ce s-a întors din perioada de pregătire dânsa a investigat copiii cu afecțiuni cardiace congenitale, fiind singura din țară care a făcut acest lucru. În acest moment, subprogramul de tratament prin proceduri de cardiologie intervențională la copiii cu malformații cardiace congenitale se derulează la nivelul a cinci unități medicale: Târgu-Mureș, Iași, Cluj- Napoca și București- două unități. În cadrul Laboratorului de cardiologie intervențională, angiografie și cateterism cardiac avem, deocamdată, un nucleu format din doi colegi care efectuează proceduri de cardiologie intervențională la micuții cu malformații cardiace congenitale, începând cu urgențele neonatale, la câteva ore de la naștere și continuând cu patologii mai complexe, patologii care pot fi rezolvate prin metode minim invazive, unele dintre ele fiind efectuate în premieră în România. Bineînțeles că patologia și specificul biologic și clinic al copilului sunt foarte diferite de ale adultului și ne-am dori dezvoltarea unui nucleu de cardiologie intervențională pediatrică care ar întregi  structura logistică a patologiei malformațiilor cardiace la copii: secție și ambulator de cardiologie pediatrică, compartiment de chirurgie cardiovasculară și anestezie și terapie intensivă copii.

În anul 2016, când am desfășurat proiectul CORDISPED, am încheiat colaborări profesionale cu specialiști de cardiologie intervențională pediatrică de la Institutul Inimii din München, Praga și Varșovia, care sunt cele mai dezvoltate din Europa pe acest segment. Am beneficiat de sprijinul specialiștilor din aceste centre și ori de câte ori Institutul se află în fața unei noi provocări privind implementarea unor  proceduri de cardiologie intervențională pediatrică dânșii vin și în sistem de mentorat ne asistă pentru ca întreaga procedură să decurgă în condiții bune și să fie un succes.

În contextul unei mortalități infantile de 6,7 ‰ de nou născuți vii în anul 2018, principala cauză de deces fiind malformațiile cardiace congenitale, este foarte important să dezvoltăm acest segment pentru că o mare parte dintre copiii cu malformații cardiace congenitale nu ar mai trebui să treacă prin operațiile pe cord deschis și s-ar putea interveni prin aceste procedurile minim invazive, proceduri care reduc riscurile chirurgiei pe cord deschis, reduc durata de spitalizare și durata de refacere a copilului după intervenție.

De asemenea, intenționăm să dezvoltăm această cardiologie intervențională și pe partea de proceduri de electrofiziologie pediatrică. Pentru acest segment dorim să sprijinim o colegă care și-a manifestat dorința de a se pregăti în acest domeniu de activitate.

Rep.: Până în prezent în ce măsură au fost efectuate intervenții de cardiologie intervențională pediatrică?

M.C.: Efectuăm proceduri de cardiologie intervențională încă de la primele ore de la naștere: septostomia Rashkind. De asemenea, intervenim cu succes în tratamentul minim invaziv al defectului septal atrial, canalului arterial persistent, dar efectuăm și valvuloplastii pulmonare și aortice sau intervenții corective ale coarctației de aortă, cu o medie de 40 de intervenții pe an.

Rep.: Dacă se va introduce această competență în Nomenclator și se va dezvolta mai mult activitatea pe acest segment ce tip de proceduri de diagnostic și tratament pentru copii vor fi posibile?

M.C.: Cu siguranță că după introducerea noii specialități de cardiologie pediatrică va fi introdusă în nomenclatorul de studii complementare și competența în cardiologia intervențională pediatrică. Dar independent de acest lucru pe lângă  procedurile de diagnostic, cele legate de cateterismul cardiac- diagnosticul de hipertensiune pulmonară și diagnosticarea exactă a malformațiiilor cardiace, vom efectua multe dintre tipurile de tratamente care se pot efectua pe cale minim invazivă: implantare de valvă pulmonară, stentare de defect septal atrial sau închidere de defect septal ventricular.

Rep.: Sunt și proceduri care pot înlocui intervențiile pe cord deschis?

M.C.: Da, toate: implant de valvă pulmonară, corectarea defectului septal atrial, a canalului arterial persistent, angioplastia sau stentarea coarctației de aortă.

Rep.: Din ce an au început să fie realizate aici primele intervenții de cardiologie intervențională pediatrică?

M.C.: În anul 2004 s-a creat centrul pediatric cardiovascular în Târgu-Mureș cu contribuția colegilor noștri de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU – n.r.) Târgu-Mureș (medici obstetricieni și  neonatologi). Cu alte cuvinte, copiii diagnosticați cu malformații cardiace congenitale în maternitățile din țară, în funcție de disponibilitate se internează în Neonatologia de la SCJU unde sunt supravegheați până în momentul intervenției chirurgicale propriu zise sau se practică intervenții paleative (septostomia Rashkind pentru transpoziția de vase mari). De asemenea, mămicile care aud că în centrul nostru se operează malformațiile cardiace încă din prima perioadă după naștere vin și nasc în maternitatea din Târgu-Mureș urmând ca copiii să fie supravegheați până în momentul intervenției chirurgicale de către medicii de la Neonatologie.

De asemenea, în Târgu-Mureș avem colegi ginecologi și cardiologi pediatrii  care au expertiză în diagnosticul și dispensarizarea prenatală a malformațiilor cardiace congenitale. Cu alte cuvinte avem toate segmentele logistice necesare acestui segment de activitate: diagnostic și monitorizare prenatală, asistență de specialitate postnatală, diagnostic și tratament minim invaziv și tratament chirurgical, tratamentul urgențelor critice: terapie intensivă și tratament chirugical, urmărire postprocedurală și dispensarizare.

Am încercat să atragem specialiști tineri, în Institut având tradiția existenței a câte trei generații de specialiști pe domenii de activitate cu expertiză în domeniul patologiei cardiovasculare, de la naștere și până la senectute.

În România această parte a cardiologiei minim invazive la copil este la început. În țările dezvoltate din Europa este foarte bine dezvoltată partea aceasta tocmai sub aspectul beneficiului pentru copil. Când este minim invaziv riscul este mult mai mic, recuperarea mult mai rapidă decât chirurgia pe cord deschis.

A consemnat Arina TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE