Casă memorială Virginia Zeani, în Solovăstru Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 355 Vizualizări

Casă memorială Virginia Zeani, în Solovăstru

Primarul comunei Solovăstru, Ilie Tătar Chirilă, a declarat vineri, 19 aprilie, pentru Agerpres, că a început demersurile pentru eliberarea casei părinteşti a Virginiei Zeani, una dintre cele mai cunoscute soprane lirice a anilor ’50-’70, care a fost timp de 25 de ani „prima donna assoluta” a Teatrului de Operă din Roma, astfel încât, într-un an sau doi, imobilul să poată deveni prima casă memorială din judeţul Mureş.
“Am primit această propunere de la organizatorul Festivalului Internaţional “Virginia Zeani” de la Târgu-Mureş, Marian Jurgiu, şi am fost încântat de idee. În casa părintească a Virginiei Zeani (născută Virginia Zehan – n.r.) funcţionează un cabinet medical şi unul stomatologic, care au concesionat clădirea pe 25 de ani. Am început un proiect de reabilitare a clădirii fostei primării din Solovăstru, astfel încât să putem muta acolo cabinetele medicale şi să putem amenaja casa Virginiei Zeani. Acum depindem de fonduri şi de cum vor decurge licitaţiile. În acest an nu cred că vom putea finaliza investiţia, dar imediat ce vom putea muta de acolo cabinetele medicale, ne vom apuca să amenajăm muzeul. Ar fi prima casă memorială din judeţ. Există documente în sat, există o familie care a cumpărat mobilier din casa familiei Zehan şi care ar fi dispusă să o doneze, plus că ne va ajuta şi artista”, a declarat Ilie Tătar Chirilă.
Directorul general al Festivalului Internaţional “Virginia Zeani” de la Târgu-Mureş, Marian Jurgiu, a declarat că amenajarea casei memoriale Virginia Zeani la Solovăstru ar fi ceva deosebit, deoarece artista, care are acum 94 de ani, locuieşte în Statele Unite ale Americii şi a cerut să fie înmormântată alături de părinţii ei, în cimitirul din comuna mureşeană.
În plus, a spus Jurgiu, în toate interviurile sale, artista îşi reafirmă dorul de casa părintească de la Solovăstru şi de priveliştea pe care o avea de pe prispa casei, cea mai dragă imagine fiind reprezentată de dealurile cu formă ciudată care se văd în stânga satului.
Virginia Zeani a debutat în 1948, a avut o carieră internaţională de peste 30 de ani, a interpretat peste 60 de roluri diferite şi a cântat alături de marii tenori ai lumii, între care Luciano Pavarotti, Placido Domingo, Beniamino Gigli sau Ferruccio Tagliavini.
Soprana mureşeană deţine peste 50 de premii şi distincţii naţionale şi internaţionale, este doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, fiind deţinătoarea Decoraţiei Regale “Nihil Sine Deo”, acordată în 2011 de regele Mihai I al României, deţine distincţia judeţului Mureş, “Fibula de la Suseni”, conferită de Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, Distincţia ALAE a Consiliului Judeţean Mureş şi este cetăţean de onoare al comunei natale, Solovăstru, şi a municipiului Reghin.

(www.agerpres.ro)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE