Dorin Știan, două decenii alături de cei mai mici Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 434 Vizualizări

Dorin Știan, două decenii alături de cei mai mici

Aflat la peste două decenii în slujba fotbalului juvenil mureșean, Dorin Știan își serbează azi, 19 aprilie, împlinirea celor 60 de ani, „schimbarea prefixului”, cum se mai folosește. El activează începând din anul 1998 la clubul târgumureșean, începând cu vechea ASA, continuând la FCM, apoi la noua ASA, iar acum la CSM. A avut mereu în „fișa postului” descoperirea de noi talente, fiind răspunzător mereu de inițierea celor mai mici grupe. Pe la el au trecut mulți jucători care au evoluat ulterior în prima divizie, cum sunt Adrian Viciu sau Octavian Ormenișan, Bogdan Covaci, trecut apoi la futsal și ajuns în reprezentativa României, dar și mulți alții care au făcut parte din loturile de juniori. La început a activat ca secund al lui Alexandru Varro la echipa care activa în liga secundă, apoi în eșalonul trei, dar s-a decis să lucreze mai departe cu cei mai mici, lucru pe care îl face cu mare plăcere și în prezent. La mulți ani Dorin Știan! (în foto, primul din dreapta)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE