Zi de Zi face parte și din viața mea. Este o parte frumoasă, cu multe amintiri, cu oameni frumoși. Îmi amintesc cum a prins viață acest cotidian, cum la 4 luni după ce se născuse fiul meu m-am întors la redacție pentru a asista (eram pe partea financiară) oarecum la nașterea acestui cotidian. Nu știam ce înseamnă un cotidian, dar știam că echipa era formată din tineri talentați, unii mai vechi în breaslă, alții la început de drum, dar cu toții dornici să demonstreze că pot fi buni jurnaliști și că sub îndrumarea lui Aurelian pot scoate un cotidian adevărat. Îmi amintesc de ședințele din redacție și de agitația care se producea în timpul acestora.
Fiind pe parte administrativă nu înțelegeam foarte mult ce se întâmplă, dar nu aveam cum să nu trăiesc emoțiile, supărările și bucuriile alături de colegii din redacție. A fost multă muncă, momente tensionate, de care uitam la chefuri, week-end-uri la Lăpușna. Cred că atât Aurelian cât și Rareș știau că era cea mai bună metodă de a ne încărca bateriile și de a merge mai departe împreună. De multe ori se întâmpla să se îmbine distracția cu munca. Îmi amintesc acum de cursul de arhivare că s-a ținut la Lăpușna, bineînțeles. Am învățat multe (inclusiv să fac față stresului). S-au legat prietenii adevărate. Amintirea mea, cea mai de preț, legată de ziar sunt oamenii valoroși pe care i-am cunoscut acolo și la care mă gândesc cu drag.
Parc-a fost ieri….
La mulți ani, Zi de Zi!
Laura CÂMPEAN