Home / Primaria Targu Mures / Comercianții se întorc la Platoul Corneşti!

Comercianții se întorc la Platoul Corneşti!

Distribuie

Primăria municipiului Târgu-Mureș a obținut răspuns favorabil de la Garda Forestieră, astfel încât comercianții își vor putea relua activitatea la Platoul Cornești, a anunţat joi, 25 aprilie, Biroul de presă al Primăriei municipiului Târgu-Mureş.

„Aleea de la Platou, care duce la Grădina Zoologică, va fi populată de căsuțe din lemn. Comercianții de la Platoul Cornești au început amenajarea, după ce marți, consilierii locali au votat în ședință  regulamentul care stipulează modul în care se va desfășura această activitate. Vor fi amplasate 28 de căsuțe, din care 18 pe aleea care duce la Zoo. Deschiderea oficială a sezonului estival la Platoul Cornești va avea loc în data de 4 mai, când concertul susținut de trupa Voltaj va da startul la distracție”, au transmis reprezentanţii Primăriei municipiului Târgu-Mureş.

(Redacţia)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

A început Postul Paștelui, cel mai lung și mai aspru post al Bisericii Ortodoxe

Distribuie Luni, 18 martie, a început Postul Paștelui pentru creștinii ortodocși din România și nu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.