Home / Politic / (P) Maternitatea din Sighișoara ar putea fi modernizată prin Fondul Național de Dezvoltare și Investiții

(P) Maternitatea din Sighișoara ar putea fi modernizată prin Fondul Național de Dezvoltare și Investiții

Distribuie

Vechiul burg medieval va deveni Stațiune turistică de interes national – soluție pentru finanțarea restaurării zidurilor cetății.

Modernizarea maternității din cadrul Spitalului Municipal Sighișoara ar putea fi realizată cu finanțare de la Guvern prin Fondul Național de Dezvoltare și Investiții. Valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ 6 milioane de lei.

„Vom reactualiza cifrele prevăzute în proiectul de modernizare a maternității, mai exact salariile și manopera prevăzute în devizele proiectului, emitem autorizația de construire și depunem documentele la FNDI în vederea finanțării. Este o dorință mai veche a sighișorenilor, dar iată că acum avem sursa de finanțare în vederea realizării investiției”, a declarat, pentru Telegraful de Mureș, prof. Ovidiu Mălăncrăvean, primarul Municipiului Sighișoara.

Guvernul PSD a finanțat mai multe obiective de investiții din Sighișoara prin diferitele programe promovate. Astfel, Sighișoara a finalizat deja investiția la extinderea și modernizarea stației de epurare din municipiu, finanțată prin CNI, în valoare de 22.254.297,71 lei. Prin PNDL II vor fi finanțate investițiile la construcția unui nou pod peste Târnava Mare, în valoare de 6.570.260,80 lei și construcția rețelei de canalizare menajeră și stație de epurare în satul Hetiur, în valoare de  3.348.391,51 lei.

Din fonduri proprii primăria Sighișoara va moderniza mai multe străzi din municipiu: Plopilor, Dimitrie Cantemir, Dumbravei – tronson I, Str. Viilor – tronson I și Str. Codrului. De asemenea, Primăria Sighișoara a semnat contractul pentru realizarea investiției de semaforizare de tip corelat „undă verde”.

Consilierii locali PSD din Consiliul Local Municipal Sighișoara au propus ca municipiul să depună documentele necesare pentru obținerea statutului de Stațiune turistică de interes național. Adrian Grabcev, consilier PSD, a declarat pentru Telegraful de Mureș că „PSD Sighișoara a avut în vedere faptul că odată obținut acest statut orașul va putea beneficia și de alte tipuri de finanțări, în mod special pe axa 7.1 – dezvoltarea infrastructurii turistice. De asemenea, vom avea acces la fonduri destinate renovării unor monumente turistice.”

În 2017 în România au fost atestate 10 stațiuni de interes turistic local, printre care și Sângeorgiu de Mureș, iar în anul 2018 au fost atestate 4 stațiuni de interes turistic național și 15 stațiuni de interes turistic local.

(Publicitate electorală, PSD Mureş)

 

De asemenea, verificati

Tragere la sorți la Tribunalul Mureș, pentru birourile electorale de circumscripție

Distribuie Sediul provizoriu al Tribunalului Mureș situat în municipiul Târgu Mureș, Bulevardul 1 Decembrie 1918 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.