Sătenii din Sânmihaiu de Pădure au fugărit Pogăniciul

Locuitorii satului Sânmihaiul de Pădure, comuna Beica de Jos, şi-au fugărit pogăniciul, duminică, în prima zi de Paşte, după obiceiul străvechi „Fugăritul Pogăniciului” care se mai păstrează doar aici, deşi cândva era larg răspândit pe Valea Gurgiului.
Obiceiul are loc după slujba din duminica Paştelui, când localnicii ies pe dealul din sat să vadă cum este fugărit Pogăniciul, adică bărbatul care a ieşit primul la arat în această primăvară. Drept urmare, Pogăniciul este fugărit pe dealurile din sat de tineri.
Tradiţia spune că dacă Pogăniciul scapă de urmăritori, trebuie să urce în turnul bisericii şi să tragă clopotele, iar dacă este prins, este aruncat în pârâul care traversează satul. În acest an, Pogăniciul a fost Raul Bucin, care iniţial a fost prins de către urmăritori, dar a reuşit să scape, apoi a tras clopotele.
Potrivit tradiţiei, dacă Pogăniciul este iute de picior, scapă de următori şi ajunge la biserică să tragă clopotele, primeşte ouă vopsite de la femeile din sat şi dă de băut tinerilor care l-au urmărit. Întrucât, Pogăniciul s-a dovedit a fi destul de iute de picior, sătenii l-au aşezat pe iarbă, l-au înconjurat cu ouă roşii şi au cântat „Hristos a Înviat!”.
Pogăniciul sau Plugarul este unul dintre cele mai spectaculoase obiceiuri de Paşte, care era larg răspândit pe Valea Gurghiului, în special în satele Ibăneşti-Pădure, Tireu (comuna Ibăneşti), Adrian, Caşva (comuna Gurghiu), precum şi în comuna Jabeniţa.
Potrivit cercetărilor efectuate în zonă de Ion Cuceu şi Ion Taloş, publicate în Monografia Etnologică ‘Valea Gurghiului’, în fiecare sat exista însă un anumit specific al acestui obicei.
În sazul Adrian, de exemplu, Plugarul era înconjurat de feciori încă din biserică, din timpul slujbei religioase, pentru a nu urca în turn, de unde ar fi putut trage clopotele şi astfel să scape de obligaţiile care-i revin, adică să dea de băut şi de mâncat feciorilor din sat.
Dacă Plugarul era păzit bine şi nu ajungea să tragă clopotele, atunci după slujbă acesta era aruncat în apă, după care se încingea cheful, evident pe cheltuiala acestuia.
În Ibăneşti-Pădure şi Tireu, Plugarul ieşea primul din biserică, după slujba religioasă, înconjura satul în fugă, timp în care alţi trei tineri încercau să îl prindă. În cazul în care plugarul era prins pe drum şi nu reuşea să ajungă la biserică înaintea urmăritorilor şi să tragă clopotele, era numai bun de plată: acesta plătea băutura feciorilor din sat, precum şi muzicanţii angajaţi pentru petrecerea care urma Fugăritului Plugarului sau Pogăniciului. Dacă însă cei trei feciori nu îl prindeau, aceştia suportau cheltuiala cu petrecerea.
Cei doi cercetători au mai descoperit că în acelaşi sat obiceiul Plugarului sau Pogăniciului putea să înceapă şi altfel.
După ce se termina slujba religioasă, feciorii satului şi ceteraşii angajaţi pentru bal mergeau la casa Plugarului şi îl scoteau afară, însă îl ţineau strâns pentru ca acesta să nu poată fugi să tragă clopotele care l-ar fi scutit de sarcini.
Dacă Plugarul nu scăpa, era dus la râu, unde se încingea dansul, timp în care Plugarul era îmbăiat de trei ori. După baie, Plugarul îşi scotea cămaşa udă, o dădea prin praful drumului şi îi lovea pe cei care se aflau de faţă, însă nu scăpa de cheltuielile aferente poziţiei sale.
La fel se întâmpla şi în Caşva şi Jabeniţa, unde Plugarul era aruncat în ‘taina popii’, adică locul în care apa este cea mai adâncă.
Bătrânii satelor de la Valea Gurghiului susţin că dacă Plugarul era aruncat în apă, era semn că anul va fi îmbelşugat, iar pentru cei loviţi cu cămaşa udă şi plină de praf era semn că nu vor avea dureri de spate vara, când vor munci la câmp

(www.agerpres.ro)