Ziua de 9 mai, sărbătorită la Sighișoara Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 196 Vizualizări

Ziua de 9 mai, sărbătorită la Sighișoara

9 mai este ziua în care sărbătorim Ziua Independenței de Stat a României, proclamată  în anul 1877, Ziua Victoriei – 1945, ziua în care Aliaţii din cel de-al Doilea Război Mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste și Ziua Europei care se serbează pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.

Cu această ocazie, Municipiul Sighișoara și Muzeul de Istorie Sighișoara, în colaborare cu Asociația Municipiilor din România, Asociația Curtea Veche și Asociaţia Wild Carpathia, organizează, în perioada 6 – 11 mai 2019, o serie de activități cultural-educative și științifice care se vor desfășura după următorul program:

6 mai 2019

Ora 13.00 Sala Sander

Programul național “Cărți Cheie pentru liceeni”

9 mai 2019

Ora 10.00 Biblioteca Municipală “Zaharia Boiu”

Expoziție de carte “România – țară europeană”

Orele 14.00 – 17.00 Piața Cetății

Promovarea valorilor europene

Jocuri interactive, animație stradală, ateliere educative de cultură generală europeană

Fanfara Sighișoara – Concert

11 mai 2019

Ora 10.00 Sala mică de ședințe a Municipiului Sighișoara

Sesiune de comunicări științifice – Local, regional, național în context European, Ediția a X-a

(Comunicat de presă, Primăria municipiului Sighişoara)

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE