Coşuri cu alimente tradiţionale de pe Târnava Mare, livrate la domiciliu prin proiectul “bucate din vecinătate” Slider
  • redactia
  • 1 comentarii
  • 392 Vizualizări

Coşuri cu alimente tradiţionale de pe Târnava Mare, livrate la domiciliu prin proiectul “bucate din vecinătate”

Asociaţia Vecinătatea Femeilor din Saschiz, în parteneriat cu 14 producători din zona Târnava Mare, a reuşit accesarea unei finanţări nerambursabile prin Grupul de Acţiune Locală Dealurile Tânavelor pentru proiectul „Bucate din vecinătate”, prin care vor fi livrate la domiciliu coşuri cu alimente tradiţionale.
„Avem un proiect pe fonduri europene pe care l-am început nu demult, prin care vrem să dezvoltăm lanţuri scurte alimentare. Proiectul se numeşte ‘Bucate din vecinătate’ şi, peste câteva luni, locuitorii din tot judeţul, dar şi din alte părţi ale ţării, vor putea comanda coşul cu produse de pe Târnava Mare. Proiectul are o valoare de 60.000 de euro nerambursabil. (…) Coşul ţărănesc practic o să reunească produse la cât mai mulţi producători din Târnava Mare. În prima faza a proiectului vor fi doar cei din acordul de colaborare, iar ulterior se pot alătura şi alţi producători. Vor fi produse lactate, telemea, brânză – de oaie, de vită – pâine de casă, pe viitor sperăm să avem şi carne, pentru că se autorizează în curând şi un punct de procesare în zonă. Clienţii vor putea să comande coşul ţărănesc pe website-ul nostru, care se va numi ‘Bucate din vecinătate’, care acum e în lucru. Acolo îşi vor pune în coş ce doresc şi, probabil, de două ori pe săptămână, maşina frigorifică se va deplasa pentru a transporta coşurile”, a declarat Florentina Călugăr, din partea GAL Dealurile Târnavelor.
Proiectul „Bucate din vecinătate” al Asociaţiei Vecinătatea Femeilor din Saschiz, în parteneriat cu 14 producători din zona Târnava Mare, presupune şi organizarea unor evenimente gastronomice, inclusiv trei târguri, două la Saschiz şi unul la Biertan (Sibiu).

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE