Home / Administratie / Autostrada “Unirii”: Reactualizare studiu de fezabilitate pentru tronsonul Târgu-Mureş – Târgu Neamţ

Autostrada “Unirii”: Reactualizare studiu de fezabilitate pentru tronsonul Târgu-Mureş – Târgu Neamţ

Distribuie

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga, au semnat, joi, la Iaşi, proiectul ce vizează reactualizarea studiului de fezabilitate a unui segment din Autostrada A8, cunoscută şi ca Autostrada Unirii, respectiv, pentru tronsonul Târgu-Mureş – Târgu Neamţ, informează Agerpres.

Contractul de revizuire a studiului de fezabilitate a fost semnat cu firma Ingineria Especializada Obra Civil Industrial, din Spania, valoarea estimată fiind de 17,6 milioane de lei. Câştigătorul licitaţiei nu a fost contestat, a precizat ministrul Transporturilor.

Ministrul Transporturilor a declarat totodată că şi-ar dori ca şi avizele de mediu să fie obţinute într-un timp mai scurt, sarcina urmând a reveni firmei câştigătoare.

Pentru construcţia tronsoanelor Târgu-Mureş – Târgu Neamţ şi Iaşi – Ungheni (Republica Moldova) se vor accesa fonduri europene, urmând ca tronsonul Târgu Neamţ – Iaşi să fie construit prin parteneriat public-privat. Conform ministrului Transporturilor, pentru secţiunea podul de peste Prut şi Iaşi – Ungheni studiul va fi demarat până la sfârşitul lunii iunie.

Construcţia unei autostrăzi în această zonă este necesară pentru a lega estul de vestul ţării. În prezent, legătura se desfăşoară pe traseele DN 15B – DN 15 şi DN 15 – DN 12C – DN 13B, care cu greu fac faţă fluxului sporit de trafic, un astfel de drum fiind parcurs în mai bine de şase ore.

Ştefana MUREŞAN

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.