Home / Cultură / Nicu Mihoc, directorul artistic al Companiei „Liviu Rebreanu“, la Gala UNITER: „Cred că Richard Balint e un actor minunat“
Reprezentanții Teatrului Național Târgu Mureș: Nicu Mihoc, Richard și Robert Balint, Ale Țifrea, Daniel Oltean și Gáspárik Attila (Foto: Andrei Vornicu)

Nicu Mihoc, directorul artistic al Companiei „Liviu Rebreanu“, la Gala UNITER: „Cred că Richard Balint e un actor minunat“

Distribuie

Richard Balint, actor al Companiei „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Național Târgu Mureș, a câștigat Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în rol secundar, în cadrul celei de-a XXVII-a ediții a Galei Premiilor UNITER, care a avut loc la Teatrul Național din Cluj-Napoca. Rolul Mr. Lockhart din spectacolul „Navigatorul“ de Conor McPherson (regia Cristi Juncu), în care joacă alături de Nicu Mihoc, Theo Marton, Dan Rădulescu, Costin Gavază și Ale Țifrea i-a adus actorului angajat și la Teatrul „Regina Maria“ din Oradea primul trofeu UNITER, după ce obținuse alte două nominalizări.

Beneficiile competiției sănătoase

Nicu Mihoc, directorul artistic al Companiei „Liviu Rebreanu“, prezent la gala de premiere, consideră că aportul lui Richard Balint la activitatea secției române este unul benefic, dincolo de validările oficiale, și intenționează să aducă doi noi colaboratori în echipă începând cu luna septembrie a acestui an. Nicu Mihoc consideră că valoarea intrinsecă a lui Richard Balint reprezintă motivul pentru care îl apreciază.
„Crezi că Premiul UNITER sau altceva ar fi schimbat atitudinea mea? Nu mă interesează asta. Pentru mine, Richard Balint e un actor foarte bun, și punct. Că a fost nominalizat? Putea să nu fie, și care era problema? Eu cred în el ca actor și cred că e un actor minunat, cum cred și despre alți colegi de-ai mei că sunt minunați. M-am bucurat și pentru Laurențiu Blaga, care a fost nominalizat la categoria Cea mai bună piesă de teatru românească a anului 2018. Înseamnă că în Târgu Mureș e un potențial. M-am bucurat pentru Richi cum m-am bucurat și pentru câțiva dintre nominalizați, pentru că îi cunosc și sunt actori foarte buni. Dar e o loterie, se întâmplă uneori să iei când nu meriți și să meriți când nu iei. Dar așa e viața, și e frumoasă. Însă eu nu fac și nici colegii mei nu facem teatru pentru premii, ci pentru noi, și trebuie să fim foarte buni. Noi suntem în competiție în primul rând cu trupele din arealul nostru. Eu sunt în competiție și cu trupa maghiară. Dacă colegii mei nu intră într-o competiție profesională, înseamnă că e degeaba. Nu putem să fim jos. Competiția face bine“, a declarat directorul artistic al Companiei „Liviu Rebreanu“ cu prilejul Galei Premiilor UNITER de la Cluj-Napoca.

 

De asemenea, verificati

Asigurăm condiții de viață mai bune pentru mureșeni cu fonduri europene

Distribuie În ultimii 4 ani am mobilizat fonduri europene pentru realizarea a peste 27 de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.