Home / Agricultura / Savorea produselor de stână la expoziția târg cu vânzare de la Reghin

Savorea produselor de stână la expoziția târg cu vânzare de la Reghin

Distribuie

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Reghin va  găzdui duminică, 19 mai, cea de a treia  întrunire a oierilor din județele Mureș, Bistrița-Năsăud și o parte din județul Harghita, respectiv zona Toplița în cadrul  expoziției-târg cu vânzare de produse tradiționale de stână, eveniment organizat de Asociația „Caprirom Nord”. Vor onora cu prezența la această a treia ediție în jur de 30-40 de crescători de ovine și caprine, din care cel puțin jumătate vor prezenta animale în cadrul loturilor expoziționale.

Începând cu ora 10:00 va avea loc primirea invitaților, urmată de deschiderea oficială și vizitarea standurilor. Ca și  edițiile anterioare, organizatorii au pregătit surprize participanților printre care nelipsita tombolă, precum și un program artistic asigurat de soliști și ansambluri de dansuri ai Casei de Cultură Municipale „Eugen Nicoară” și ai Forumului Democrat German din Reghin. Invitații speciali ai evenimentului vor fi soliștii Florin Vos și Andreea Morariu. În jurul orei 14:00 va avea loc festivitatea de premiere a produselor expuse în cadrul târgulului.

 

De asemenea, verificati

Accident cu o victimă, în Reghin

Distribuie Pompierii mureseni au fost solicitați să intervină vineri, 5 aprilie, la un accident rutier …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.