Casa Corpului Didactic Mureș a organizat vineri, 17 mai, etapa județeană a festivalului-concurs ”CDIdei în cărți”, eveniment găzduit de Sala Festivă a Liceului Tehnologic ,,Constantin Brâncuși” din Tîrgu Mureș.
„Festivalul CDidei în cărți vine în întâmpinarea elevilor din ciclul primar și gimnazial, pentru a pune în valoare pasiunea acestora pentru lectură în special, pentru cultură, în general, dar şi pentru a oferi un cadru de demonstrare a deprinderilor, abilităţilor şi cunoştinţelor elevilor dobândite în contexte nonformale. Și anul acesta, Casa Corpului Didactic Mureș, la invitația organizației aplicante care a conceput proiectul, respectiv Casa Corpului Didactic Sibiu, s-a alăturat proiectului ,,Cdidei în cărți”, fiind partener în cadrul acestuia. Dacă în edițiile anterioare, festivalul-concurs s-a desfășurat la nivel regional, iată că anul 2019 vine cu elemente noi, cea de-a V-a ediție a festivalului desfășurându-se la nivelul următoarelor etape: la nivelul unității de învățământ, la nivel județean și nivel național Faza județeană a concursului s-a bucurat de prezența a 159 de elevi din clasele primare și gimnaziale a unităților școlare din județul Mureș”, a precizat Anca Manoilă, Casa Corpului Didactic Mureș.
Concursul s-a desfășurat pe trei categorii de vârstă, respectiv clasele III-IV, V-VI, VII-VIII, elevii, având posibilitatea să aleagă cărți din domeniile: Istorie, Geografie, Mitologie, Limbă, Lingvistică, Literatură, Științe naturale, Religie. Din cadrul concursului nu a lipsit nici juriul, care a fost constituit din bibliotecari și cadre didactice din județul Mureș, care au evaluat produsele prezentate de către echipele care s-au calificat la faza județeană.În urma jurizării, s-au acordat multe premii, iar echipele care au obținut premiul I vor reprezenta județul Mureș la faza națională, care se va desfășura la Casa Corpului Didactic Sibiu, în data de 7 iunie 2019.
Câștigătorii
Locul I la categoria de vârstă III-IV, domeniul Istorie. Geografie a ajuns la echipajul de la Școala Gimnazială ,,Al. I. Cuza” din Tîrgu Mureș, format din elevii Diana Florea, Bianca Șomodi, Teodora Sămărghițan, coordonați fiind de doamna profesor Maria.Covrig
Locul I la categoria de vârstă III-IV, domeniul Limbi. Lingvistică. Literatură a fost obținut de echipajul de la Școala Gimnazială ,,Europa” din Tîrgu Mureș, alcătuit din elevii Luca Cristina Gherman, Maria Denisa Moldovan, Maria Bianca Pop Lup, coordonați de către doamna profesor Ana Boaru.
Locul I la categoria de vârstă III-IV, domeniul Mitologie, a ajuns la echipajul de la Școala Gimnazială ,,Al. I. Cuza” din Tîrgu Mureș, format din elevii Sabina Diaconu, Sebastian Fodor, Robert Ianoș, coordonator fiind doamna profesor Maria Covrig.
Locul I la categoria de vârstă III-IV, domeniul Științe naturale, a fost obținut de Școala Gimnazială ,,Al. I. Cuza” din Tîrgu Mureș prin elevii Cezara Duca, Maria Bumbac, Ana Șandor, coordonțai de profesoara Covrig Maria.
Locul I la categoria de vârstă V-VI, domeniul Istorie- Geografie a fost obținut de către echipajul format din elevii Andrei Nicolau, Lukacs Edwin, Andrei Miheșan de la Școala Gimnazială Nr.7 din Tîrgu Mureș, coordonați profesoara Anca Boldea.
Locul I la categoria de vârstă V-VI, domeniul Limbi. Lingvistică. Literatură a fost obținut de elevii Școlii Gimnaziale ,,Serafim Duicu” din Tîrgu Mureș, coordonați de către profesoara Cucui Daniela Tărâțe.
Locul I la categoria de vârstă V-VI, domeniul Mitologie, a fost câștigat de către echipajul format din elevii Vanessa Rusu, Andreea Maxim, Raluca Togan, de la Școala Gimnazială ,,Al. I. Cuza” din Tîrgu Mureș, coordonați de profesoara Petronela Silvășan.
Locul I la categoria de vârstă V-VI, domeniul Științe naturale, a fost adjudecat de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 7 din Tîrgu Mureș, coordonați de profesoar Anca Boldea.
Locul I la categoria de vârstă VII-VIII, domeniul Istorie. Geografie a fost obținut de către elevii Jasmine Rebeca Șipoș, Riana Moldovan, Cristina Moldovan, de la Școala Gimnazială Iernut, coordonați fiind de către bibliotecara Gyorgy Eniko.
Locul I la categoria de vârstă VII-VIII, domeniul Limbi. Lingvistică. Literatură, a fost obținut de către elevii Adriana Olariu, Bianca, Antonio Adam Cociș de la Școala Gimnazială Nr. 7 Tîrgu Mureș, coordonați de bibliotecara Delia Diaconu.
Locul I la categoria de vârstă VII-VIII domeniul Științe naturale a ajuns anul acesta la Colegiul Național ,,Unirea” din Tîrgu Mureș, coordonați de profesoara Suzana-Maria Radu.
Locul I la categoria de vârstă VII-VIII, domeniul Limbi. Lingvistică. Literatură în limba franceză a fost câștigat de Școala Gimnazială Iernut, coordonați de profesoara Mihaela Florea.
„Echipa Casei Corpului Didactic Mureș felicită toate echipajele participante la faza județeană a concursului ,,CDidei în cărți” și le dorește succes echipajelor calificate la faza națională”, a precizat Anca Manoilă.