INTERVIU. Spitalul de Urgenţă Târgu-Mureş, adresabilitate ridicată în UPU SMURD şi la nivelul secţiilor Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3340 Vizualizări

INTERVIU. Spitalul de Urgenţă Târgu-Mureş, adresabilitate ridicată în UPU SMURD şi la nivelul secţiilor

Numărul mare de pacienți referiți Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș a făcut ca în primele patru luni ale anului să existe o depășire a valorii de contract cu 1 milion de lei pe lună, motiv pentru care conducerea unității sanitare speră ca la noua contractare cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Mureș să nu li se mai limiteze cazurile la 85% din totalitatea cazurilor posibil de contractat. Iar creșterea salarială, acordarea voucherelor de vacanță înseamnă o povară financiară mare, dar și o redistribuire a tuturor consumurilor spitalului. Detalii despre acest aspect și nu numai a prezentat dr. Claudiu Puiac, managerul SCJU Târgu-Mureș într-un interviu acordat cotidianului Zi de Zi.

Reporter: La nivel național, în unele spitale, s-a ivit o situație de criză a drepturilor salariale ale angajaților din sistemul sanitar, majorarea drepturilor salariale de anul acesta, pentru restul personalului din sistem, ce nu a beneficiat de majorare anul trecut, neavând finanțarea necesară din transferurile de bani ce trebuiau date prin Casele de Asigurări. Cum se prezintă situația la nivelul SCJU Târgu-Mureș?

Dr. Claudiu Puiac: La nivelul SCJU Târgu-Mureș această creștere salarială, într-adevăr, reprezintă un efort financiar. Dar trebuie să ne gândim la un lucru pe care eu l-am mai subliniat şi cu alte ocazii: pe lângă această creștere salarială s-ar putea ca spitalele respective să aibă limitele de sporuri din Regulamentul de sporuri la valoarea maximă. Din punctul meu de vedere, nu vreau să dau lecții la nimeni, dar probabil dacă s-ar mai limita din sporuri atunci această creștere salarială ar putea să fie suportată mai ușor. Nu este ușor pentru niciun spital, dar, până la urmă, trebuie să se ajungă la un echilibru între limitele de sporuri, pentru că nu este normal ca personalul SCJU Târgu-Mureș să aibă sporuri la limita inferioară, iar alte spitale, care nu au aceeași adresabilitate și aceeași complexitate a cazurilor precum Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureș, să aibă sporurile la limita maximă și în același timp să se plângă de faptul că au greutăți financiare ca urmare a acestei creșteri salariale cu 25% pentru personalul care nu a beneficiat de creștere salarială anul trecut.

Noi am avut cheltuieli de personal în trimestrul I al anului 2017 de 49.224.620 de lei, în trimestrul I al anului 2018 au fost de 63.748.843 de lei, iar în trimestrul I al anului 2019 au fost de 86.716.671 de lei, ceea ce arată creșteri importante, din punctul nostru de vedere.

Rep.: La începutul acestui an spuneați că la nivelul SCJU Târgu-Mureș se pregătește un Regulament pentru acordarea unor sporuri bazate pe criterii de performanță. În ce stadiu se află implementarea acestuia?

C.P.. Din păcate, în ceea ce priveşte Regulamentul de sporuri noi nu putem face nimic, pentru că în continuare suntem menținuți la limita inferioară de sporuri. Ceea ce se dorește la nivelul SCJU Târgu-Mureș, și s-a discutat şi în Comitetul Director, este înființarea unui Regulament la nivelul SCJU Târgu-Mureș astfel încât, în funcție de competențele profesionale, celor care merită acest lucru să putem să le acordăm anumite prime. Este un Regulament de competență profesională, pentru că Legea 95/2006 prevede posibilitatea acordării unor premii salariaților care au merite deosebite în activitate. Noi l-am discutat în Comitetul Director, dar datorită acestei creșteri salariale de 25% și datorită faptului că nu avem încă încheiat contractul cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, pentru că a fost prelungit termenul până în 30 iunie 2019, nu am putut lua niciun fel de decizie. Pe de altă parte, vom avea o povară financiară în plus, deoarece, conform Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în acest an va trebui să acordăm voucherele de vacanță personalului SCJU Târgu-Mureș, după ce vom avea buget, după ce vom încheia contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, aspect care mai reprezintă o povară financiară de aproximativ 5 milioane lei.

Rep.: Și salariile ar fi trebuit să fie acordate pe criterii de performanță, atât în rândul personalului medical, cât și al personalului auxiliar. Ar fi nevoie de o modificare a legislației astfel încât să existe indicatori de performanță pentru angajații din spital?

C.P.: Din punctul meu de vedere, nu numai la nivelul unităților medicale, ci în întreg sistemul public din România, salariile ar trebui acordate pe criterii de performanță, pentru că trebuie să faci deosebirea în momentul în care îți retribuiești un angajat. Aşa cum am mai spus, ar trebui să existe o limită inferioară și o limită superioară a salariului și în funcție de performanța profesională să îți plătești personalul. De exemplu, între un medic care are un pacient pe lună și un medic care are 100 de pacienți pe lună ar trebui să se vadă diferenţa şi la salariu, iar cel cu 100 de pacienţi pe lună să fie remunerat corespunzător, în funcţie de performanţa profesională.

Rep.: La nivelul SCJU Târgu-Mureș au existat în ultimii ani mai multe posturi scoase la concurs. Mai există deficit de personal?

C.P.. Din punct de vedere al politicii de angajare, eu zic că actuala echipă de management a dezvoltat în ultimii ani o politică coerentă de angajare, reuşind reducerea deficitului de personal la aproximativ 10%. Vom vedea în această perioadă, până ce vom încheia contractul cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, care va mai fi migrația personalului medical din spital, iar după ce vom avea încheiat contractul cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și vom putea începe din nou angajările. În funcție de deficitul de personal, vom reîncepe concursurile pe posturi pentru angajarea personalului în secțiile și compartimentele deficitare.

Rep.: La noua contractare cu Casa de Asigurări de Sănătate ce intenționați să solicitați în plus față de anul precedent?

C.P.: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş are caracter de spital regional de urgenţă, cu o adresabilitate din ce în ce mai mare atât în UPU SMURD, cât şi la nivelul secţiilor, motiv pentru care la noua contractare cu Casa de Asigurări de Sănătate principala cerință a noastră va fi să se renunțe la acel coeficient P de 15%. Pur şi simplu nu ne putem permite să ni se limiteze cazurile la 85% din totalitatea cazurilor posibil de contractat, având în vedere adresabilitatea. De exemplu, valoarea de contract în primele patru luni ale anului 2019 a fost depășită în fiecare lună cu peste 1 milion de lei. Deci ar mai fi trebuit să primim în jur de 4 milioane de lei.

Rep.: Dacă ar fi majorat și tariful pe pacient de către CNAS ar fi o măsură mai benefică pentru bugetul alocat spitalului?

C.P.: Bineînțeles că majorarea tarifului pe caz ponderat atât pentru bugetul Spitalului Clinic  Județean de Urgență Târgu-Mureș, și nu numai,  cât şi pentru bugetul celorlalte unitățile sanitare, ar fi o măsură benefică, iar această decizie aparţine Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Rep.: S-a solicitat acest lucru de către managerii spitalelor?

C.P.: Managerii de spitale au trimis către Casa de Asigurări de Sănătate și către Ministerul Sănătății mai multe solicitări, nu numai pentru creșterea tarifului pe caz ponderat. Gândiți-vă că și această creștere salarială diminuează resursa financiară a spitalului. Noi, propriu zis trebuie să ne facem o redistribuire a tuturor consumurilor care stau la baza Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș.

Rep.: Cum arată o radiografie a bugetului Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș primit din finanțarea de la Ministerul Sănătății, Consiliul Județean Mureș?

C.P.. Anul trecut am avut o finanțare în valoare de 8.723.000 de lei de la Ministerul Sănătății, în cursul acestui an avem un acord prealabil de 19.500.000 de lei de la Ministerul Sănătății din care ni s-a alocat pentru trimestrul II și trimestrul III suma de 10.074.000 de lei. Urmează să se aloce și diferența de sumă pentru investițiile în aparatură medicală și echipamente. De asemenea, anul acesta am beneficiat de o susținere și din partea Consiliului Județean Mureș. Este primul an în care beneficiem de această susținere, care constă în execuția și reabilitarea stației de epurare a apelor uzate, pentru asfaltarea în interiorul curții unde funcționează clinicile de pe strada Revoluției nr. 33-35 și pentru reabilitarea scării exterioare, așa numita intrare a studenților.

Principala investiție din suma primită anul trecut de la Ministerul Sănătății a fost pentru un angiograf performant cu program pentru cardiologie la nivelul secției de Cardiologie Intervențională.  În rest, au fost investiții uzuale în aparatură medicală, precum injectomate, monitoare, ecografe, un sistem automat de recoltare prin plasmafereză pentru secția Clinică de Hematologie. Prima parte a investiției din acest an a Ministerului Sănătății în aparatură medicală și echipamente medicale este un microscop pentru neurochirurgie, de asemenea, se va înlocui o parte din aparatura de la Secția Clinică Hematologie și Transplant Medular, iar a doua parte a sumei care va veni va fi direcționată în investiții pentru blocurile operatorii. Vom încerca prin această finanțare, care va veni de la nivelul Ministerului Sănătății, să înlocuim toate laparoscoapele din cadrul secțiilor chirurgicale, astfel încât performanțele medicale să fie la cel mai înalt nivel din punct de vedere profesional şi al dotării cu aparatură.

Rep.: Este vorba de acel Centru de execelență în laparoscopie anunțat de Ministerul Sănătății?

C.P.. Da, este acel Centru de excelență în laparoscopie. Oricum, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, în colaborare cu UMFST Târgu-Mureș, dorim să înființăm mai multe centre de excelență, nu numai în laparoscopie. Avem chiar în vedere înființarea unui Centru de excelență și în radiologie intervențională, pentru că parteneriatul trebuie făcut împreună cu UMFST Târgu-Mureș. Dorim să pregătim personal medical și pe acest palier, astfel încât medicii radiologi din țară să beneficieze de posibilitățile unei pregătiri profesionale în radiologie intervențională în cadrul Compartimentului de radiologie intervențională a Laboratorului de radiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, prin care eu consider că suntem în topul unităților sanitare din România. La ora actuală acolo avem un angiograf și am dori, în momentul în care avem posibilitatea și ne definitivăm procedurile de achiziție publică, să mai dotăm acel Compartiment de radiologie intervențională cu încă un angiograf, astfel încât să reușim să facem și acolo un centru de execelență.

Ce înțelegem noi prin definiția de centru de execelență, pentru că spuneam că aceste centre de execelență trebuie să fie în colaborare cu UMFST Târgu-Mureș? Noi punem la dispoziție baza materială, iar pregătirea profesională trebuie făcută de cadrele didactice din cadrul UMFST Târgu-Mureș, care, în același timp, sunt și angajați ai SCJU Târgu-Mureș.

A consemnat Arina TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE