
- Elena.Polearus
- 0 comentarii
- 258 Vizualizări
Delgaz Grid a modernizat reţeaua de gaz din localitatea Botez cu o investiție de 500.000 de lei
27 mai 2019Compania Delgaz Grid a finalizat o lucrare importantă de investiţii în localitatea Botez, jud. Mureş, care a constat în înlocuirea conductelor şi branşamentelor pe o lungime de aproape 2,5 kilometri. Investiţia a cărei valoare estimată este de 500.000 de lei va îmbunătăţi siguranţa şi calitatea serviciului de distribuţie a gazelor naturale pentru clienţii din localitate.
Conform unui comunicat trimis de companie, pentru efectuarea lucrărilor de cuplare a noilor conducte la sistemul de distribuţie a fost nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale marţi, 28 mai, începând cu ora 10.00, în localităţile Cecalaca şi Botez. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale a început să se efectueze treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 15.00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.
„Modernizarea sistemului de distribuţie a gazelor naturale reprezintă o preocupare permanentă a companiei, în 2018 fiind investiţi aproximativ 232 de milioane de lei în cele 20 de judeţe în care compania operează”, au transmis reprezentanții Delgaz Grid.
- Etichete:
- botez
- Cecalaca
- Delgaz Grid
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu