Handbaliștii juniori II se întrec la Târgu-Mureș Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 639 Vizualizări

Handbaliștii juniori II se întrec la Târgu-Mureș

Trei săli din Târgu-Mureș vor găzdui de miercuri până duminică partidele din cadrul turneului final al Campionatului Național de handbal al băieților de la juniori II. La aceasă categorie județul Mureș nu are reprezentantă, fapt pentru care a și primit găzduirea turneului final. Calificată pentru turneul final este LPS Târgu-Mureș, dar în grupa a doua valorică, pentru locrile 9-16, care se va disputa în aceeași perioadă, la Turda. Acolo LPS se află în grupa B, alături de CSȘ Făgăraș, GSIP Moreni și LPS Suceava.

În cadrul turneului Valoare (locurile 1-8), Grupa A se va întrece în sala LPS de pe strada Mihai Eminescu-Pavel Chinezu (intrare de pe ambele), cele patru componente fiind Academia Minaur Baia Mare, CSM Bacău, LPS Piatra Neamț și Dobrogea Sud Constanța.

În sala Gimnaziului „Liviu Rebreanu” (cartierul 1848) se vor juca partidele din grupa B, din care fac parte CSM Politehnica Timișoara, CSM București, CSȘ Râmnicu Vâlcea și Potaissa Turda.

Întâlnirile din cadrul semifinalelor, unde se califică primele două clasate din cele două serii se vor disputa sâmbătă și duminică, în Sala Sporturilor. Sâmbătă, 1 iunie, de la ora 10 se vor întâlni pentru locurile 7-8 ultimele clasate, de la ora 12 se dispută jocul dintre cele clasate pe locurile 3 din grupe, pentru locurile 5-6, iar de la orele 16 și 18 se joacă semifinalele, 1A-2B și 1B-2A. Finalele vor avea loc duminică, de la 10 finala mică, iar de la 12 se întâlnesc cele două învingătoare din semifinale.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE