Home / Sanatate / Mamprenoarele vă recomandă: ochi sănătoşi cu o metodă Ayurvedică

Mamprenoarele vă recomandă: ochi sănătoşi cu o metodă Ayurvedică

Distribuie

Mă numesc Fazakas Zita şi ca profesie de bază sunt biochimist, conferenţiar la UMFST Târgu-Mureş. Din noiembrie 2018, am devenit terapeut ayurvedic în tratarea ochilor, iar în martie 2019 am devenit membră a comunităţii Mamprenoarelor din Târgu-Mureș.

Acest grup organizează întâlniri lunare, în cadrul cărora ne încurajăm reciproc să punem în practică ceea ce ne place să facem, adică să muncim în domeniul în care simţim că ne dezvoltăm individual. Comunitatea aceasta prietenoasă şi stimulatoare m-a ajutat, pe de o parte, să-mi dizolv anumite blocaje interioare, de care eram mai mult sau mai puţin conştientă, iar pe de altă parte să realizez o afacere personală, unde, ca biochimist, pot să pun în practică anumite principii  prin care mă ajut pe mine şi pe ceilalţi.

În acest demers, am pornit de la principiul dezechilibrelor biochimice care afectează funcţia celulelor, ţesuturilor, organelor, chiar şi funcţionarea mai multor sisteme (digestiv, hormonal, senzitivo-senzorial, circulator, limfatic, respirator, urogenital, etc.), ducând în timp la apariţia bolilor. Conform conceptului de vindecare ayurvedică, organismul trebuie ajutat să recapete echilibrele fiziologice care reprezintă starea sa normală de funcţionare.

Asociată cu o anumită dietă, stil de viaţă şi remedii naturale, terapia Ayurvedică duce la îmbunătăţirea vederii, îndepărtarea cearcănelor şi a oboselii provocate de munca la computer, dispariţia sindromului de ochi uscat, de conjunctivită cronică, sau a stadiilor incipiente de glaucom şi cataractă, ajutând inclusiv la ameliorarea degenerescenţei maculare.

Setul de proceduri ayurvedice adoptate pentru a purifica ochiul de endotoxine şi a restabili funcţiile metabolice ale sistemelor corpului constă din 3 etape. Prima procedură este pregătitoare şi presupune relaxarea ochilor prin răcire, cu apa de trandafir, la 19 grade, pentru diminuarea inflamaţiei. A doua procedură o reprezintă aplicarea terapeutică a unui decoct medical de 100 ml pentru 15 minute, timp în care se realizează unele exerciții pentru ochi. La a treia procedură, se masează zona oculară și zonele adiacente, folosind decoctul medical ayurvedic. În timpul terapiei, se formează mai mult lichid lacrimal, iar decoctul ayurvedic formează stratul de lubrifiant ocular care ajută ochiul să se vindece mai repede şi mai uşor.

Ar mai fi de adăugat și faptul că, potrivit ştiinţei actuale de medicină de reţea, prin vindecarea ochilor se echilibrează inclusiv funcţiile ficatului, sistemul circulator şi drenajul limfatic, mai precis ansamblul reţelelor metabolice prin interacţiunile lor.

Conf. dr. FAZAKAS Zita

Terapeut ayurvedic pentru tratarea ochilor

Telefon: 0756-532.125


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

UPDATE: Mureș – Percheziții într-un dosar de ”abuz de încredere” la o firmă de transport rutier. Trei bărbați, reținuți!

Distribuie Polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.