Nadia Raţă (PNL), interesată să candideze la alegerile locale din 2020! Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1299 Vizualizări

Nadia Raţă (PNL), interesată să candideze la alegerile locale din 2020!

Consilierul judeţean Nadia Raţă, care deţine şi funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL Mureş a anunţat sâmbătă, 8 iunie, prin intermediul unui comunicat de presă, să s-a înscris în competiţia internă a partidului în vederea unei viitoare candidaturi la alegerile locale din anul 2020.

Redăm, în rândurile de mai jos, comunicatul integral semnat de prof. dr. Nadia Raţă:

“De curând m-am înscris în competiția internă a Partidului Național Liberal filiala Mureș, în vederea unei candidaturi la alegerile locale din anul 2020. Îmi doresc o competiție care să fie bazată pe profesionalism, să fie reală, iar nu mimată, pe care însă o văd deschisă spre alegători, spre electorat și spre intenția de vot a acestora/acestuia. 

Văd competiția ca pe o întrecere între persoane cu realizări pe plan profesional. Oameni, proiecte reale aduse în față alegătorilor, care să decidă ținând cont de sondajele de opinie profesionist realizate, așa cum, de altfel, și-a propus și a anunțat de câtăva vreme conducerea centrală a Partidului Național Liberal… Și nu pentru un candidat sau o listă dictată sau cenzurată de o persoană din conducerea filialei și de cei doar foarte apropiați ai acestuia. În opinia mea, Politica nu este și trebuie să înceteze să mai fie despre prietenii, simpatii sau antipatii personale între colegii de partid, este un serviciu pus în slujba oamenilor, a cetățenilor. 

Cred că Partidul Național Liberal are această putere de organizare internă și că nu își va dezamăgi alegătorii. Cred că Partidul Național Liberal trebuie să treacă și acest test cu brio, pentru a demonstra că a meritat și merită votul cetățenilor. Ca de fiecare dată, ca pentru toate funcțiile publice și politice ocupate de mine până în prezent, intențiile mele au fost și sunt transparente față de oameni, cetățeni, față de colaboratori și față de colegi. Continui să cred că electoratul nostru este unul informat, educat politic, care ar putea fi manipulat, dar, cu siguranță nu poate fi prostit.

Cu respect, pentru oameni!” 

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE