
- redactia
- 0 comentarii
- 199 Vizualizări
Podium la Top 12 pentru Evelyn
11 iunie 2019Jucătoarea de tenis de masă a Clubului Sportiv Școlar Târgu-Mureș Ungvári Evelyn a reușit un foarte bun loc 3 în cea mai puterică întrecere individuală pe plan intern. Încă la vârsta junioarelor 2, târgumureșeanca s-a clasat pe locul 3 în întrecerea celor mai bune jucătoare din țară la junioare I, competiție disputată în localitatea argeșeană Câmpulung Muscel. Întrecerile au fost dominate de Farul Constanța le fete și de jucătorii de la CSA Steaua București la băieți, dar târgumureșenii au avut evoluții bune, deși unii reprezintă în prezent alte cluburi. În întrecerea care se desfășoară în sistem turneu între primii 12 jucători ai categoriei, fiecare cu fiecare, jucătoarea târgumureșeană a urcat pe treapta a treia a podiumului cu 7 victorii și 4 înfrângeri. Primele două locuri le-au ocupat constănțencele Elena Zaharia și Camelia Mitrofan, cu 11, respectiv 10 victorii, 22 și 21 puncte.
Mai bună cu fruntașele
Evelyn a cedat la limită, 2-3 cu câștigătoarea și a câștigat un set cu a doua clasată, dar a pierdut cu 0-3 în fața unei alte constănțence, Denisa Urîtu, clasată la final pe locul 5. A patra înfrângere a suferit-o, 2-3 în fața fostei sale colege de club, Varga Krisztina, care reprezintă acum CSM Bistrița. Aceasta s-a clasat doar pe locul 11, cu o singură victorie. O a treia mureșeancă prezentă în acest top a fost ludușeanca Andreea Teglaș, care joacă acum la la Târgu Secuiesc, clasată pe locul 6.
Dacă la fete, în afara primelor două clasate, întrecerea a fost foarte echilibrată, cu locuri decise la setaveraj, competiția băieților a fost echilibrată inclusiv pentru locurile fruntașe, fără niciun jucător neînvins. Podiumul a fost ocupat în totalitate de jucătorii de la CSA Steaua, cu Eduard Ionescu în frunte, urmat de Andrei Istrate, ambii cu 19 puncte și Darius Movileanu, cu 17. Printre cei 12 competitori s-a aflat și aici un jucător mureșean, Oroszlan Richard, dar acesta evoluează în prezent la LPS Bistrița. El s-a clasat abia pe locul 10, cu o singură victorie din 10 jocuri (unul dintre cei calificați a fost retras pe parcursul întrecerii).
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu