Bilanț CSM Târgu-Mureș, mult peste orice așteptări la primul an (III) Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 432 Vizualizări

Bilanț CSM Târgu-Mureș, mult peste orice așteptări la primul an (III)

Baschetul, singura disciplină care nu permite promovarea

Al doilea sport ca popularitate (uneori chiar depășind fotbalul la Târgu-Mureș din punct de vedere al numărului de suporteri) și cu echipe atât la feminin, cât și la masculin la CSM este baschetul. După Herlitz și BC Mureș, CSM la masculin pornește oarecum mai stângace la drum. Motivul este însă independent de clubul mureșean. Regulamentele la baschet interzic unui club nou afiliat să promoveze după un prim sezon pe prima scenă, chiar dacă sunt doar două eșaloane, cum este în cazul campionatului feminin.

Astfel echipa masculină, cu aceiași Szászgáspár Barnabás și George Trif la conducere a fost nevoită să pornească din eșalonul trei, l-a dominat, dar nu puteau avansa în play-off după noul sistem de desfășurare. Echipa care sub culorile BC Mureș a disputat trei finale de campionat și două în Cupa României și-a adus acasă jucătorii crescuți în pepiniera proprie, a dominat și faza a doua a competiției, dar a trebuit să se mulțumească cu un loc 11, care nu le aducea oricum niciun avantaj față de locul 9, cel mai sus permis. În ediția viitoare vor fi noi modificări, CSM Târgu-Mureș va evolua cu siguranță în eșalonul secund, grupa 9-16, dar cu dreptul de a continua în play-off de această dată.

Dacă trecem la feminin, aici situația a fost puțin diferită. Echipa care evoluase în premieră în Liga Națională cu BC Sirius trecea și ea la CSM și începea în eșalonul secund. La feminin nu este altul mai jos, dar mureșencele cu același Ionel Brustur pe bancă și cu Kiss István ca director nu avea altă opțiune dccât locul 9. L-a și reușit, după un sezon dominat parțial, dar cu o echipă orădeană ca principală adversară, CSU, aflată la rândul ei în cădere liberă. Fetele vor începe și ele tot din grupa a doua valorică, dar tot cu posibilitatea de a continua faza doua în prima.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE