Etapă animată, fierbinte chiar, la Super Rally Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 273 Vizualizări

Etapă animată, fierbinte chiar, la Super Rally

Cea de-a doua etapă din cele patru ale circuitului Super Rally, disputată sâmbătă pe circuitul stradal din centrul Târgu-Mureșului s-a disputat pe o vreme toridă. Datorită acestui fapt, numărul spectatorilor a fost mult mai mic decât era de așteptat. La orele dimineții aceștia au fost prezenți în număr mult mai mare, dar pe parcurs, neavând posibilitatea de a asista la întreceri de la umbră, mulți au preferat să-și petreacă timpul în locurile de agrement.

Caii putere au răsunat, adrenalina a fost maximă, iar cei mai rezistenți, piloți și bolizii au ajuns în fazele finale. După mai multe runde de calificări, la orele amiezii, cu pauze necesare pentru a mai răci motoarele, s-au disputat și ultimele runde. În fiecare manșă de cîte 3 ture, cu 1,8 kilometri pentru un tur, luau startul maximum trei mașini. Diferența la start a fost de 30 secunde, astfel că pe parcursul celor trei tururi rareori au putut fi văzute simultan două mașini.

După disputarea finalelor, prima poziție a fost ocupată la Open de către Costel Cășuneanu, cu o mașină Skoda Fabia R5, fiind urmat de Mihai Leu, pe un Ferrari 458 Challenge Evo și de Aurelian Andronache, cu Speed Car GT 1000R. Cel mai bun timp al învingătorului a fost de 3 minute, 19 secunde și 7 sutimi, în timp ce Mihai Leu a reușit timpul 03.22,41. Primul și al treilea clasat au fost dealtfel și cei care au avut parte și de evenimente mai puțin plăcute. Cășuneanu a ratat una dintre șicanele amplasate în porțiunile de viteză și a proiectat baloții de protecție și un parapet care a lovit un spectator. Acesta a scăpat din fericire cu răni ușoare, dar s-a ales cu o sperietură. Andronache a ieșit și el în finală de pe traseu și și-a avariat mașina, încheind mai repede circuitul, dar pe podium.

 

Departajările pe clase

În afara acestui clasamnt general, care cumulează punctele în cele patru etape, au fost alcătuite și alte clasamente, pe clase.

În clasamentul general, după primele două etape (prima disputată la Mangalia), primii doi clasați, cei care au punctat în ambele, sunt Costel Cășuneanu, cu 19 puncte și Barbas Robert, cu 13. Podiumul este completat de Titi Aur, cu 10 puncte, urmat de Mihai Leu, cu 9.

În ierarhia întocmită pe clase, la clasa 1 (mașini cu tracțiune integrală – grupa N) Cășuneanu a fost urmat de Vlad Cosma, cu o mașină Subaru Impreza, la clasa 2A (mașini cu două roți motrice, până la 160 CP) cel mai bun timp l-a obținut Bogdan Alexandru, cu Opel Tigra RC, la clasa 2B (mașini cu două roți motrice, între 160-300 CP) cel mai rapid a fost Barabas Robert, cu Fiat 126 Proto, la clasa 3A (mașini de peste 300 CP, cu o singură punte motoare) s-a impus Armando Batocchi, cu același monopost ca al lui Mihai Leu, care l-a secondat. Ultimele trei clase au avut câte un singur concurent. La clasa 3B (mașini de peste 300 CP, cu tracțiune integrală) acesta a fost Aurelian Andronache, cu Speed Car GT 1000R, la clasa 4A (Dacia Revival) a alergat Mihai Alexandrescu (Dacia 1300), iar la Mașini Electrice Sorin Ghișoi (VW Electric).

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE