Promovarea, ca și asigurată Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 954 Vizualizări

Promovarea, ca și asigurată

Câștigătoarea ediției Ligii IV Elite la fotbal CSM Târgu-Mureș a făcut primul pas spre promovarea în Liga III. Mureșenii au învins categoric în partida tur, 6-0 pe teren propriu cu campioana județului Alba, Sportul Petrești, promovarea fiind ca și asigurată. Acesta a fost și scorul barajului, cea mai mare diferență înregistrată în cele 20 de meciuri, patru dintre marcatorii celor șase goluri având prezențe pe prima scenă. Golurile au fost înscrise deVictor Astafei (min. 5), Mihai Petra (22), Viorel Ferfelea (28 și 29), Raul Bocicor (67) și Robert Candrea (71). Cu o primă repriză disputată pe o vreme caniculară, CSM s-a desprins decisiv deja după doar o jumătate de oră, când au înscris de patru ori, în urma unor faze colective. A fost dealtfel o primă repriză în care s-a jucat practic într-o singură direcție. Oaspeții s-au apropiat rareori de careul mureșenilor, reușind doar spre finalul reprizei să-și creeze vreo două situații favorabile, minutele în care echipa antrenorilor Seches Carol și Costantin Lungu au mai slăbit ritmul.

Ploaia torențială a temperat jocul

Odată cu fluierul de final al primei părți au apărut și primii stropi de ploaie. Aceasta s-a transformat într-o ploaie torențială care a durat până aproape de jumătatea reprizei. Evident, în aceste condiții situațiile de gol au fost mult mai rare, lucru la care contribuia dealtfel și scorul de pe tabelă. Jocul a fost relativ mai echilibrat, dar echipa din Petrești nu a pus în real pericol poarta mureșenilor. Primul gol al reprizei a fost reușit după ce s-a mai potolit și ploaia, Bocicor reușind să trimită în poartă mingea respinsă de portar după o lovitură liberă. Scorul final l-a stabilit după doar patru minute Candrea, în urma unui atac prelungit, când mingea s-a aflat mai mereu în careul oaspeților. Până la final echipa din Petrești a încercat să înscrie măcar golul de onoare, dar ocaziile mai mari au apaținut tot mureșenilor. Tabela a rămas însă neschimbată și campionilor din Alba le mai rămâne ca la returul de sâmbăta viitoare să încerce un eventual rezultat pentru palmares, întoarcerea rezultatului fiind mai degrabă ceva de domeniul SF.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE