Share

Home / Sanatate / Medicina viitorului în tratamentul AVC, prezentată la Târgu-Mureş

Medicina viitorului în tratamentul AVC, prezentată la Târgu-Mureş

Profesorul Jacques Moret, părintele neuroradiologiei intervenţionale şi profesorul Laurent Spelle au vorbit despre medicina viitorului în tratamentul AVC în cadrul “Flying Experts”, unul dintre cele mai importante evenimente medicale din Sud-Estul Europei, organizat de Medtronic, liderul mondial în tehnologie medicală, pe 20 si 21 iunie, la Târgu-Mureş.

Managementul cazurilor complexe

Organizatorii prestigiosului eveniment internaţional LINNC, profesorul Jacques Moret, membru onorific şi fost preşedinte ESMINT (Societatea Europeană a Terapiilor Neurologice Minim Invazive) şi Laurent Spelle (membru în boardul ESMINT) au prezentat specialiştilor români date despre managementul cazurilor complexe până nu demult lipsite de soluţie terapeutică, cazuistică, tehnologie de ultimă generaţie din medicina viitorului în tratamentul AVC, mai precis tratamentul modern endovascular al malformaţiilor cerebrale, al celor artero-venoase şi al stroke-ului aflate în fază acută, dar şi electivă.

“Trombectomia mecanică a reprezentat o revoluţie în medicina modernă, un moment cum nu au fost multe în ultimii zeci de ani. A fost pentru prima dată în istoria medicinei când într-o perioadă foarte scurtă de timp, şase studii independente au demonstrat superioritatea acestei intervenţii în cazurile de AVC, faţă de toate cele folosite până la descoperirea ei”, a declarat profesorul Laurent Spelle.

“Campioni” la mortalitatea prin AVC

Potrivit statisticilor Societăţii Naţionale de Radiologie Intervenţională din România (SNRIR), România are cea mai mare rată de mortalitate prin AVC din Europa, 4 români decedând în fiecare oră din cauza AVC, conform SNRIR. Momentan, sistemul de sănătate din România dispune de un număr foarte restrâns de specialişti care pot interveni endovascular în cazuri de AVC după cele mai noi protocoale internaţionale în doar câteva centre spitaliceşti din ţară.

“Fiecare ţară are propriile ei probleme şi soluţii la probleme locale. Ceea ce putem noi să spunem pe baza datelor pe care le avem şi prin comparaţie cu Franţa, de exemplu, este că ar fi necesare minim 8 – 10 centre la nivelul unei ţări cu 19 milioane de locuitori, aşezate corect în raport cu distribuţia populaţiei, cu echipe medicale multidisciplinare pregătite să intervină fără întrerupere pentru salvarea pacienţilor. Momentan, în România există un număr suficient de radiologi intervenţionali bine pregătiţi pentru a-şi pregăti colegii. De asemenea, lumea medicală europeană este deschisă şi poate să susţină pregătirea unor noi colegi din România”, a precizat profesorul Jacques Moret.

Centru de Excelenţă în Stroke

Pe fondul statisticilor îngrijorătoare în ceea ce priveşte AVC-ul în rândul populaţiei ţării, dar şi al nevoii de aliniere a României la medicina axată pe rezultat practicată în toate ţările civilizate, este o izbândă, dar şi o necesitate faptul că “Flying Experts”, unul dintre cele mai importante evenimente de neuroradiologie intervenţională din sud-estul Europei, are loc la Târgu-Mureş, oraşul în care există şi singurul Centru de Excelenţă în Stroke din România. Prezenţa profesorilor Jacques Moret şi Laurent Spell, două somităţi medicale în neuroradiologia intervenţională mondială, are ca principal scop acela de a crea cadrul unui schimb de experienţă în ceea ce priveşte tratamentul modern pentru neuroradiologii intervenţionişti din România şi de a implementa protocolul de bune practici în terapiile endovasculare.

“Tratamentele moderne endovasculare oferă pacienţilor acces la ceea ce în lumea medicală numim “standardul de aur”, adică maxim ce poate oferi medicina ca rezolvare într-o specialitate din perspectiva echipei medicale şi a tehnologiei. În cazurile de AVC care până acum erau lipsite de soluţie terapeutică, pentru că metodele clasice nu ofereau acces la anumite zone afectate, se poate acţiona prin intermediul tratamentului endovascular. Pregătirea medicilor români în acest domeniu este un beneficiu pentru întreaga societate, dacă ne gândim că stroke-ul este a doua cauză de mortalitate în România şi că patru români mor în fiecare oră din cauza acestei afecţiuni”,a declarat dr. Lucian Mărginean, medic primar, coordonator al Compartimentului Radiologie Intervenţională din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş.

(Redacţia)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Începe ediția a 7-a a Festivalului Electric Castle!

Cu peste 300.000 de metri pătrați amenajați de la zero pentru a deveni spațiul experiențelor …

Share
Share