Share

Home / Recomadări zi de zi / După 68 de ani, Aurel Boancă se reîntoarce

După 68 de ani, Aurel Boancă se reîntoarce

Atunci…

La focul sfânt al tinereții

Vom sta de-a pururi împreună,

Cu mintea către el plecată,

Cu ochii însă la furtună.

Acum…

Un lung tren ne pare viața,

Ne trezim în el mergând,

Fără să ne mai dăm seama

Unde ne-am suit și când.

Am fost 51                   Am rămas 26

Odată cu împlinirea vârstei de 85 de ani, m-am hotărât să mă reîntorc, pentru o zi, în principalele locații unde mi-am petrecut 4 ani, până la absolvirea Școlii Medii Tehnice de Industrie Alimentară din Municipiul Cluj-Napoca.

Școala a luat ființă în anul 1950 și s-a desființat în anul 1955, perioadă în care au absolvit două promoții de subingineri. În această perioadă au funcționat mai multe secții, în diferite domenii de activitate. Sunt unul dintre absolvenții promoției 1952-1955, de laSecția de Industrializare a Legumelor, Fructelor și Cărnii, clasa B.

Deși condițiile materiale de șscolarizare (și masă) erau destul de grele, datorită minunaților noștri profesori și conducerii administrative a școlii, pe care nu i-am putut uita, plecați toți la cele veșnice, am reușit să termin cursurile de 4 ani, cu note bune și foarte bune.

Primul popas în călătoria mea la Cluj-Napoca a fost pe Strada I.C. Brătianu, nr. 22, la fostul sediu al Școlii Medii Tehnice de Industrie Alimentară din centrul Clujului.

La intrare am fost întâmpinat de domnul Teocan Alexandru, care m-a informat despre activitatea ce se desfășoară în această instituție. În prezent, aici funcționează:

Centrul Cultural Francez;

Biblioteca Germană și Americană.

Împreună cu domnul Teocan Alexandru am vizitat fosta sală de sport, unde am fost cazați băieții din provincie, în timpul examenelor de admitere, jos pe niște saltele vechi, acum o impunătoare bibliotecă.

Fostul dormitor, pentru 80-100 de elevi de la internat, a devenit Sala „Ferdinand”, unde se țin cursuri pentru studenți. Sala clasei B, atunci destul de modestă, cu bănci și scaune rudimentare, pereții cu igrasie și slab întreținută, acum este sală de cursuri bine dotată pentru elevi și studenți francezi.

Reîntoarcerea la Cluj-Napoca, în locuri unde ni-am petrecut 4 ani, mi-a produs multe emoții, nostalgii, dar și satisfacția unui vis împlinit la maturitate, la 85 de ani.

Locuiesc în Târgu-Mureș din anul 1955, când am fost repartizat la Fabrica de Conserve „Mureșeni” Târgu-Mureș, unde mi-am desfășurat activitatea timp de 35 de ani, până la ieșirea în pensie, în anul 1990, în calitate de maistru, șef de secție, tehnician-tehnolog.

La Fabrica de Conserve s-au format, în decursul anilor, oameni de nădejde, majoritatea având o vechime neîntreruptă de 25-35 de ani. Rezultatele bune obținute în domeniul economico-financiar și social au fost posibile datorită conducătorilor de mare valoare ca: inginer șef Szente Bela, conducătorul întreprinderii, încă de la înființare, din 1943; director inginer Poti Geza; directori Kiraly Karoly, Birtalan Augustin și doamnele director ing. Dungaciu Vilareta, ing. Crăciun Ileana și foarte multe cadre tehnice, ingineri, tehnicieni, maiștri.

După anul 1990, Fabrica de Conserve a intrat în faliment, băncile au pus sechestru pe unele sectoare, s-a vândut și s-a distrus totul, director fiind ing. Gâlea Valer.

Ca tehnician-tehnolog la Fabrica de Conserve din Târgu-Mureș, timp de 35 de ani, în activitatea mea se disting câteva preocupări mai importante:

modernizarea proceselor de producție la fabricarea conservelor de legume și carne;

creșterea producției și a productivității muncii la fabricarea conservelor de legume, reușind cea mai mare cantitate de produse /  8 ore, din istoria fabricii.

îmbunătățirea rețetelor, valorificarea superioară a materiilor prime, realizarea de noi produse și astfel „Fabrica de Conserve” din Târgu-Mureş a devenit „etalon” în cadrul Ministerului Industriei Alimentare – Direcția Conserve.

Rezolvarea unor probleme de producție și desfacere în relațiile cu alte instituții din țară, pe care am reușit singur să le clarific, evitându-se unele sancțiuni economico-financiare.

În perioada de 35 de ani am ocupat și funcții politice. Pentru activitate și merite deosebite, am primit mai multe decorații.

Ca pensionar, din 1990-2019, mă ocup de cultivarea legumelor necesare familiei, în limita posibilităților unei persoane ajunse la vârsta de 85 de ani.

Aurel BOANCĂ

 

 

 

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Mureșean reținut pentru înșelăciune cu telefoane mobile

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au reţinut …

Share
Share