O jucătoare mureșeană la Universiadă Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 131 Vizualizări

O jucătoare mureșeană la Universiadă

Componenta echipei feminine de baschet CSM Târgu-Mureș Antonia Radu face parte din lotul României care va participa în perioada 3-14 iulie la Universiada de Vară, competiție ce se va desfășura în Italia, la Napoli. Lotul s-a reunit joi, la Târgoviște, unde va efectua înaintea plecării în Italia ultimele antrenamente și două jocuri de verificare cu formația Ungariei. „Tricolorele” vor întâlni în cadrul Grupei B a Universiadei Rusia (în 3 iulie), Portugalia (4 iulie) și Argentina (5 iulie). După disputarea jocurilor din grupe, primele două clasate se vor califica în faza eliminatorie, în sferturile de finală. Pentru selecția în echipa universitară condițiile sunt ca jucătoarele să aibă sub 25 de ani, să fie studente sau absolvente în 2018 a studiilor universitare. Antonia Radu are 22 de ani și este una dintre jucătoarele importante ale echipei mureșene, venită de la Sibiu în echipa BC Sirius, care a debutat în urmă cu un an pe prima scenă. A strâns în ultimul sezon cu CSM Târgu-Mureș un număr total de 26 prezențe, a înscris 235 puncte, cu o medie de peste 9 puncte de meci. Echipa sa a încheiat ediția pe locul 9, sub posibilitățile lotului. A fost însă cel mai bun loc posibil permis de regulament la baschet, unde un club nou înființat nu are drept de promovare în primul eșalon după un singur an, indiferent de faptul că s-a impus în cel mai de jos eșalon existent.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE