Favorită certă, CSM a învins și în retur Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 720 Vizualizări

Favorită certă, CSM a învins și în retur

După ce a câștigat jocul tur cu 6-0 cu Sportul Petrești, campioana județului Alba, în barajul pentru promovarea în Liga III de fotbal, CSM Târgu-Mureș nu avea de ce să-și facă griji în privința promovării. Cu toate acestea, echipa pregătită de antrenorii Seches Carol și Constantin Lungu a ținut să-și respecte blazonul și a abordat la victorie jocul retur. Mureșenii au învins și la Petrești cu 3-2 și au făcut pasul spre Liga III după un prim sezon în care au câștigat toate cele 26 de meciuri disputate în Liga IV și o dublă la baraj cu un total de 9-2. Meritul campioanei din Alba a fost acela că nu a închis jocul, un lucru normal pentru o echipă cre nu mai avea nimic de pierdut. A căutat să-și încheie aventura cu capul sus, încercând să obțină un rezultat onorabil, pentru palmares. A rezultat un joc viu disputat, demn de un util test de verificare, cu un adversar ambițios.

Mica echipă din Petrești, susținută doar de un om de afaceri inimos face ca orice joc disputat pe teren propriu să fie o sărbătoare, cu fanfara care intonează la începutul fiecărui joc imnul clubului. Sportul a dat o replică bună, dar s-a văzut depășită de experiența și valoarea individuală superioară a mureșenilor.

Gazdele n-au rezistat în fața experienței

Evident, pornind de la 0-6, gazdele nu aveau pretenții la o răsturnare a rezultatului, dar au jucat curajos. Le-a aparținut și prima ocazie, când la o lovitură liberă mingea a trecut de puțin pe lângă poarte lui Husar. Iluzia de a obține măcar o victorie de palmares a fost alungată la golul reușit pentru mureșeni în minutul 31 de Robert Candrea. În debutul reprizei secunde CSM a forțat desprinderea decivă și pentru acest joc, dar în minutul 53 s-a văzut egalată în urma unui contraatac la care apărarea a fost surprinsă. Gazdele s-ar fi mulțumit totuși să nu piardă cel puțin acest al doilea joc, dar în minutul 72 Viorel Ferfelea și-a readus echipa în avantaj cu un șut plasat, în urma unei combinații purtate împreună cu Victor Astafei. Sportul Petrești nu a apucat însă să se bucure după ce a restabilit și a doua oară egalitatea, în minutul 86 din nou, în urma unui penalty acordat la un henț în careu comis de Demian. La faza imediat următoare, la o centrare care se îndrepta spre Astfaei un fundaș al gazdelor a încercat să respingă, dar mingea deviată a găsit colțul propriei porți. O victorie logică a campioanei mureșene, care a reușit să încheie sezonul cu victorii pe linie, a 28-a din tot atâtea jocuri disputate. Singura excepție pe durata acestui prim an de la înființarea clubului a fost eliminarea din Cupa României. Concentrați doar la promovare, în „optimile” fazei județene a competiției s-au prezentat cu o echipă de juniori la Sighișoara și au fost eliminați de echipa locală CSM la loviturile de departajare.

Acum rămâne de văzut cum va fi abordat primul sezon în Liga III, având în vedere valoarea lotului, unul omogen, capabil să se numere printre fruntașe și în al treilea eșalon.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE