Share

Home / Sanatate / Deputatul Corneliu Florin Buicu, explicaţii importante despre încadrarea Spitalului de Urgenţă din Târgu-Mureş în categoria a IV-a

Deputatul Corneliu Florin Buicu, explicaţii importante despre încadrarea Spitalului de Urgenţă din Târgu-Mureş în categoria a IV-a

Deputatul social-democrat Corneliu Florin Buicu, preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, a făcut miercuri, 26 iunie, precizări cu privire la recentul raport întocmit de Autoritatea Naţională de Management a Calităţii în Sănătate (ANMCS), document în care Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş a fost clasificat în categoria a IV-a (din VI categorii), respectiv „acreditat cu încredere redusă”.

“Spitalul Clinic Județean de Urgenţă nu este într-o stare catastrofală. Și de rasul lumii ajung cei care fac declarații despre domenii pe care nu le cunosc”, a scris, pe reţeaua de socializare Facebook, deputatul Corneliu Florin Buicu.

Totodată, preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor a publicat o precizare importantă făcută de ANMCS pe tema clasificării spitalelor.

“Spitalele se clasifică în conformitate cu metodologia prevăzută de Ordinul 323/2011 – clasificarea spitalelor in functie de competenta.
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Târgu-Mures nu se compara nici cu Tarnaveni, nici cu Bobohalma. Ci cu Spitalul Univeristar de Urgenta din Bucuresti, Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca Bucuresti, etc, spitale de aceeași categorie. In cadrul acestei categorii, planurile de conformare neîndeplinite determina acordarea gradului 4 și nu capacitatea profesională, medicala a spitalului”, a explicat deputatul Corneliu Florin Buicu.

Redăm, în rândurile de mai jos, precizările publicate de ANMCS în Monitorul Oficial al României:

“Precizare ANMCS
În urma semnalelor apărute în ultima perioadă în spațiul public cu privire la încadrarea unor spitale în categorii de acreditare, ANMCS face următoarele precizări:
În tabelul publicat in Monitorul Oficial http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/215383 

clasificarea pe categorii de calitate este facută pe grupele de competență ale spitalelor stabilite conform Ordinului ministrului sănătății nr. 1408/2010.
În speță, un spital încadrat potrivit Ordinului MS 1408/2010 în categoria de competență I, respectiv un spital clinic județean cu multe secții și care oferă servicii medicale de înaltă complexitate, în urma acreditării ANMCS este încadrat în categoria a IV-a de acreditare cu încredere redusă, tocmai datorită planului de conformare la ASF (Autorizația sanitară de funcționare).
În mod normal, în baza punctajului obținut la acreditare, unitatea sanitară în cauză ar fi trebuit încadrată în categoria a II-a de acreditare însă, în lipsa sprijinului de care ar fi trebuit să beneficieze pentru îndeplinirea planului de conformare la ASF, spitalul a fost încadrat doar în categoria a IV-a. Punctajul realizat în urma evaluării acestui spital reflectă gradul ridicat de conformitate cu standardele ANMCS a serviciilor medicale furnizate, demonstrând o reală și constantă preocupare pentru siguranța pacientului.
Conform art. 7 alin. (2)din Ordinul președintelui ANMCS nr. 10/2018, în cazul îndeplinirii în integralitate a planului de conformare, ANMCS reanalizează încadrarea spitalului într-o categorie superioară de acreditare.
Pe de alta parte, un alt spital, încadrat de Ordinul MS 1408/2010 în categoria de competență IV, adică un spital municipal care oferă servicii medicale de complexitate mai mică și care nu are plan de conformare la ASF este încadrat prin raportul de acreditare emis de ANMCS în categoria a III-a de acreditare.
De aceea, recomandăm ca orice interpretări și comparații când vorbim de categorii de acreditare, să se facă între spitale clasificate de Ordinul MS 1408/2010 pe același nivel de competență.”

(Redacţia)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Inițiativă demarată de Primăria comunei Râciu: Casă memorială în cinstea lui Gheorghe Șincai

Primăria comunei Râciu a luat iniţiativa de a identifica locul exact din Slovacia în care …

Share
Share