Share

Home / Administratie / FOTO: Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Târgu-Mureş

FOTO: Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Târgu-Mureş

Ziua Drapelului Național a fost sărbătorită astăzi la Târgu Mureș printr-un ceremonial emoționant în Cetatea Medievală și la Universitatea de Medicină, Științe și Tehnologie.

Mulțumim doamnei Maria Kozak, inspector școlar de limba română, pentru frumoasele cuvinte de învățătură:

”Sărbătorim astăzi, cu bucurie, mândire şi pioşenie, Ziua Drapelului Naţional al României. Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Drapelul naţional este unul din cele trei simboluri naţionale ale României, parte a identităţii naţionale, alături de Stema naţională şi Imnul naţional. Drapelul naţional nu trebuie să aibă răceala însemnului oficial. Pentru că el este, înainte de toate, semnul victorie şi a mândriei de a fi român. În tezaurul fiecărei naţiuni există obiecte cu puternică încărcătură simbolică şi emoţională care, în momente esenţiale, unesc poporul. În drapelul unei naţiuni flutură sufletul colectiv al neamului.
Sub faldurile acestuia se regăsesc elementele şi tradiţia istorică puternic impregnate de-a lungul timpului în conştiinţa generaţiilor care se succed. El se naşte în epoca modernă, când şi naţiunea îşi afirmă dorinţa de a-şi crea propriul stat.
Astfel, înfăţişarea drapelului are rădăcini adânci în trecutul nostru. „Este o întruchipare a culorilor Principatelor Române, este un simbol al unităţii naţionale din timpul domniei lui Mihai Viteazul, când ştim că a avut loc prima Unire politică a Ţărilor Române, şi nu în ultimul rând, este o prezentare a celor mai frecvente culori care apar pe toate ţesăturile populare din toate regiunile României”. În 1821, în vremea lui Tudor Vladimirescu, drapelul revoluţionarilor are aceste trei culori: roşu, galben, şi albastru. Istoria Drapelului Naţional începe însă în 1834, când Alexandru Ghica Vodă, domnitorul Ţării Româneşti, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştiri”. Steagul pentru corăbii avea două culori: galben şi roşu, iar al armatei trei: roşu, galben şi albastru şi un vultur la mijloc. În timpul Revoluţiei de la 1848, Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii, iar după abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu şi instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti, a fost promulgat Decretul nr. 1 din 26 iunie 1848, care a stabilit că „steagul naţional va avea trei culori: albastru, galben, roşu”, urmând ca deviza scrisă pe flamuri să fie „Dreptate, Frăţie”. Steagul revoluţiei a fost sfinţit o zi mai târziu, pe 27 iunie 1848, pentru a fi utilizat de Garda Naţională. Tricolorul devenea astfel steagul naţional al tuturor românilor. Culorilor li se atribuia pentru prima dată o semnificaţie, roşul semnifică frăţia, galbenul exprimă bogăţia ogoarelor, albastrul simbolizează libertatea. Culorile erau împărţite egal pentru a reprezenta principiul egalităţii, iar orientarea în sus semnifică verticalitatea.Acesta a fost momentul consacrării tricolorului.
Simbol naţional – drapelul României e un reper care a contribuit la unitatea naţiunii, e crâmpei de suflet de român, însufleţind momentele de cumpănă dar şi de bucurie ca însemn al statului sau ca dovadă de patriotism, însoţindu-i pe români de aproape două secole. Tricolorul nu este doar un decor oficial. Steagul e semnul izbănzii, el capătă suflet când e purtat de un sportiv victorios sau când onorează un militar căzut la datorie. Drapelul va rămâne simbolul bucuriei, al speranţei şi al nobleţei unei naţiuni, ce se transformă în sentiment atunci când se întâlneşte cu momente cheie din vieţile noastre şi din destinul ţării. Când s-a produs o înfrângere, steagul nu se predă, afirmă Nicolae Iorga, ci pânza lui se înfăşoară în jurul inimii. Inima luptei noastre a fost ideea culturală naţională.
Într-o lume în care îşi pierde reperele, într-un timp ce încărunţeşte, când tot mai repede mâine devine ieri, rămânem datori a înţelege că reperele naţionale trebuie celebrate şi cinstite cu evlavie. Poporul român, afirmă Petre Ţuţea, este una dintre minunile lui Dumnezeu în mersul lui pe pământ. Drapelul este icoana României, este intervalul dintre două bătăi ale inimii, el este istoria, prezentul şi viitorul, amintindu-ne mereu cine suntem. Doar aşa putem ieşi în faţa lumii în haine de sărbătoare. Numai întoarcerea către trecut ne dă forţă faptelor de azi. Numai respectul pentru valorile naţionale ne conferă un loc onorant în polifonia vocilor europene.
Să păstrăm această zi, zi cu zâmbet de lumină, în care a fluturat altfel, peste România şi sufletul nostru, Drapelul Naţional. Există un simbolism plin de speranţă – steagurile nu flutură în vid…
Poate cel mai înalt omagiu adus drapelului românesc l-a mărturisit Alexandru Ioan Cuza: „Steagul e România, acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudorile muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este simbolul devotamentului, credinţei, ordinii şi al disciplinei ce reprezintă oastea. Steagul e totodată trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României!” Aşa să îl păstrăm!…”

(Comunicat de presă, Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

7 locuințe inundate în Târnăveni în urma precipitațiilor abundente

În această dimeanță, Secția de Pompieri Târnăveni a intervenit în cartierul Livezii din municipiul Târnăveni. …

Share
Share