GALERIE FOTO: Regele, încoronat de ”Blasifest”  la Batoș Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 189 Vizualizări

GALERIE FOTO: Regele, încoronat de ”Blasifest” la Batoș

„Blasi”, sau „Blasifest” cum mai este ea cunoscută de către comunitatea sașilor din Batoș, este una din sărbătorile care îl are în centrul atenției pe Rege, desemnat din rândul  celor mai buni elevi la învățătură. Acesta, nu doar că este urcat pe cal, dar conduce și alaiul prin sat acompaniat de fanfară , mândru mare de învățătura acumulată în școală.

În acest an, de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Rege a fost desemnat Cristian Oprea, cel care, călare pe Cezar, urmat de participanții de „Blasifest”, a  fost primit cum se cuvine de  oamenii gospodari din sat , respectiv consilierii locali Teodor Dolha și Balogh Vilmoș.

Sărbătoarea marca la sași atât sfârșitul școlii, dar și un prilej de cinstire pe cei care poartă numele de Ioan. Lesne de înțeles că după 1947, comuniștii nu au mai tolerat o serbare în care un Rege conducea alaiul, fapt pentru care sărbătoarea  fost trasă pe linie moartă, reînviată de comunitatea săsească din Batoș după 1990.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE