Share

Home / Sanatate / Investiţie în laparoscoape performante la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş

Investiţie în laparoscoape performante la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş

Șase laparoscoape performante au completat lista dotărilor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş în anul 2019, ca urmare a alocării de fonduri de către Ministerul Sănătăţii. Valoarea totală a echipamentelor se ridică la aproximativ 4,9 milioane de lei.

Potrivit Biroului de presă al Spitalului Clinic Judeţean Târgu-Mureş, noile laparoscoape au fost repartizate Blocului Operator Chirurgie Generală II (3 bucăți) și Blocului Operator Obstetrică Ginecologie (3 bucăți).

“Secția Clinică Chirurgie II a primit la sfârşitul lunii trecute trei sisteme de laparoscopie modern, care permit efectuarea intervențiilor minim invazive în trei săli de operații concomitent, astfel putând satisface cerințele mai multor pacienți. Cele trei sisteme de laparoscopie moderne permit, pe lângă operațiile de bază minim invazive – colecistectomie, apendicectomie, hernie inghinală prin abord laparoscopic – și efectuarea intervențiilor chirurgicale minim invazive avansate, cum ar fi hernie hiatală, splenectomie, tumori de colon, tumori rectale, tumori de glandă suprarenală, eventrații postoperatorii, biopsii variate, chiste pancreatice. Având în vedere că în această clinică se desfășoară activitatea de pregătire a medicilor rezidenți, noile aparate achiziționate vor oferi o pregătire mai vastă în chirurgia minim invazivă”, a declarat prof. dr. Bara Tivadar, şeful Secției Clinice Chirurgie Generală II.

„Secția Clinică Obstetrică Ginecologie este un centru naţional de formare în laparoscopie, cu circa 350 de intervenţii laparoscopice pe an. Din cauza gradului mare de uzură a celor două laparoscoape intrate în dotarea clinicii de peste 10 ani, operaţiile endoscopice s-au efectuat cu dificultate, iar formarea noilor colegi în laparoscopie a întâmpinat dificultăţi. Laparoscoapele noi de ultimă generaţie  reprezintă un salt calitativ în activitatea clinicii, care permit lărgirea gamei de intervenţii laparoscopice efectuate în clinică”, a declarat prof. dr. Szabo Bela, şeful Secției Clinice Obstetrică Ginecologie.

Efecte benefice pentru pacienţi

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, dr. Claudiu Puiac, estimează că noile echipamente vor avea ca efect creşterea capacităţii de deservire a pacienţilor.

“Principalii beneficiari ai echipamentelor achiziționate în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș sunt pacienții. Ca urmare a acestei achiziții de aparatură medicală performantă, estimăm creșterea capacității de deservire a pacienților față de anul 2018, când am înregistrat un număr de 512 operații laparoscopice în Blocul Operator Chirurgie II, repectiv 372 de operaţii laparoscopice ginecologice. Prin acest demers, alături de alte măsuri active, contribuim la creşterea calității serviciilor medicale, a satisfacției pacienților şi siguranței actului medical”, a declarat dr. Claudiu Puiac.

(Redacţia)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

S-au decis candidaţii UDMR pentru Primăria Târgu-Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş

Adunarea Delegaţiilor UDMR Mureş l-a desemnat, joi, pe Soos Zoltan, directorul Muzeului Judeţean Mureş, candidat la …

Share
Share