Share

Home / Eveniment / FOTOGALERIE. Cum m-am distrat aproape două seri (și-am asistat la o cerere în căsătorie) la Vibe Festival
Instalație de artă contemporană la apusul primei zile de Vibe (Foto: Andrei Vornicu)

FOTOGALERIE. Cum m-am distrat aproape două seri (și-am asistat la o cerere în căsătorie) la Vibe Festival

Dacă pe unii patima festivalurilor de muzică i-a consumat încă din fragedă adolescență, la mine microbul a ajuns cu întârziere, dar în forță, abia la finalul studenției. De atunci am început să mă familiarizez cu mai multe festivaluri din România (și am două prezențe la unul britanic) și, deși muzica nu m-a încântat întotdeauna, am apreciat când spațiul propriu-zis sau atmosfera au suplinit unele diferențe de gust. Primul festival la care am fost prezent în acest an, chiar dacă mai mult fugitiv, a fost Vibe, ajuns la cea de-a treia ediție, pe malul Mureșului. Fie că locul unde se desfășoară stârnește nostalgii puternice printre unii festivalieri cu gândul la Peninsula, fie că pentru alții e un spațiu nou, lipsit de corespondențe afective, zona din intrarea în Sângeorgiu de Mureș pare să fi devenit gazda unui festival care va continua multă vreme de-acum încolo.

Dacă la prima ediție era un eveniment destul de rudimentar, între timp a crescut și a ajuns să fie frecventat pe parcursul celor patru zile (plus așa-numita zi zero, de miercuri), între 4-7 iulie, de 48 760 de participanți, conform cifrelor oficiale. Eu am reușit să ajung în seara de joi, 4 iulie, în toiul concertului celor de la Foreign Beggars, pe care i-am auzit în premieră. Mi-a plăcut energia lor, combinația de muzică electronică, drum and bass și rap ultra-rapid, cu efecte pe voce, care mi-a adus pe-alocuri aminte de Dub FX, iar izul multicultural londonez pe care mi l-a exprimat trio-ul eteroclit m-a binedispus și mi-a reanimat amintiri. Mi-ar fi plăcut să fi priceput mai mult din versurile lor, dar intuiția îmi spune că n-am pierdut texte de calibrul unui Nas sau Common, așa că m-am mulțumit cu aspectul pur sonor al concertului. Păcat că am ratat primele 20 de minute.

Al doilea și ultimul concert pe care l-am audiat joi a fost al celor de la Halott Pénz, care m-au surprins în mod plăcut. Deși nu auzisem de ei până atunci (cum nu am auzit, de fapt, de foarte multe formații ungurești, din motive destul de evidente), calitatea muzicii, varietatea genurilor mixate și atmosfera pozitivă pe care au produs-o timp de peste o oră m-a ținut la scenă, trăgând cu ochii ba la artiști, ba la publicul care, în cea mai mare parte, părea să știe toate versurile pe de rost. Un moment neașteptat a avut loc la ultimul bis când, probabil în armonie cu textele sau cu tema piesei, un tânăr și-a cerut partenera în căsătorie. Am surprins scena abia în momentul în care tânărul, stând protocolar în genunchi, îi săruta iubitei sale mâna, dar continuarea a fost la fel de savuroasă: cererea a fost acceptată, cei doi s-au sărutat în reprize, după care au fost încercuiți de câțiva prieteni, care i-au strâns într-o îmbrățișare comună, în timp ce Halott Pénz își încheiau prestația în aplauzele colective.

Un aspect care mi-a plăcut a fost că, deși festivalul avea o rată de frecventare ridicată, nu m-am simțit sufocat de oameni și nici nu mi-am pierdut jumătate de seară stând pe la cozi, indiferent că voiam să îmi încarc cardul electronic, că voiam să îmi iau o bere sau să folosesc toaleta ecologică.

Media de vârstă a publicului părea undeva la 25 de ani, cu indulgență, dar nivelul de educație n-a lăsat de dorit. Lumea era pașnică, binedispusă și relaxată. Prețurile, cel puțin la lichide, erau mult mai accesibile decât cele practicate de festivalurile mainstream, iar cei care voiau să se destindă făcând mișcare au putut juca volei pe nisip și taqball (un fel de tenis de masă jucat cu piciorul, de dată destul de recentă). Cei care voiau să își pună puțin și mintea la treabă au putut participa dezbaterile din cadrul platformei Koli, unde circa 40 de invitați au adus în discuție diverse teme de interes general. Din păcate, toate întâlnirile au avut loc în limba maghiară, astfel încât publicul a fost preselectat.

În ultima seară a festivalului am prins ultimele 10 minute de concert Tankcsapda, care nu figurau inițial în program, și concertul celor de la Bëlga care, prin stilul jovial, uneori ilar și prin atitudine mi-au amintit pe-alocuri de autohtonul Macanache, o ciudățenie a rapului de la noi. Nu mi-a displăcut concertul, iar unele instrumentale mi-au plăcut foarte mult și mi-au produs o stare similară cu cea pe care mi-o dă G-Funk-ul de aur de la mijlocul anilor ’90 de pe Coasta de Vest americană.

Am ratat majoritatea numelor cunoscute (anul ăsta au fost invitați 5 headlineri față de 2, cum a fost la ediția precedentă) și nici n-am prins vreun răsărit pe ringul de dans, dar sunt mulțumit, n-au fost rele nici puținele ore pe care le-am trăit la Vibe. Chiar dacă e un festival micuț, pentru o comunitate mai restrânsă, se pare că crește considerabil de la an la an. Voi reveni la anul să recuperez zilele în care am lipsit de această dată, cu speranța că vremea va fi la fel de bună și line-up-ul cel puțin la fel de solid.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

S-au decis candidaţii UDMR pentru Primăria Târgu-Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş

Adunarea Delegaţiilor UDMR Mureş l-a desemnat, joi, pe Soos Zoltan, directorul Muzeului Judeţean Mureş, candidat la …

Share
Share