INTERVIU. Mina Decu, după debutul „Desprindere“: „Poezia mai mult mă ancorează, prin activarea inconștientă a unei lucidități revelatoare“

Aruncând o privire peste CV-ul Minei Decu, acesta nu anunța prin nimic debutul care avea să o transforme dintr-o autoare necunoscută, venită parcă de nicăieri, într-o vedetă a poeziei românești contemporane: Masterandă în Filosofie și în Studii Europene, fostă profesoară de Studii Socio-Umane, fost librar, în prezent traducătoare și poetă debutantă.

Cartea ei de debut, „Desprindere“, apărută la Editura Charmides, în 2018, a câștigat toate premiile importante din România: Premiul Național pentru Poezie „Mihai Eminescu“ Opus Primum; Premiul „Tânărul poet al anului 2018“ în cadrul Galei Tinerilor Scriitori și Premiul pentru debut în cadrul Festivalului Național de Poezie „Colocviile George Coșbuc“. Printre numeroasele lecturi publice pe care le-a susținut în anul scurs de la apariția „Desprinderii“, cea mai recentă a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Poezie și Muzică Poezia e la Bistrița, ajuns la a XI-a ediție, care s-a desfășurat în intervalul 11-14 iulie.

La o primă vedere, Mina Decu seamănă destul de mult cu poemele ei: misterioasă, de o ambiguitate premeditată, uneori laconică, penetrantă și crepusculară, dar în realitate o ființă deschisă, senină, calmă și, conform propriilor cuvinte, „a very sunny girl“. Nu a frecventat nici un cenaclu și n-a fost afiliată vreunei grupări literare. Înainte de a debuta în volum, nu și-a publicat din poeme decât pe pagina de Facebook. Succesul debutului a venit, prin urmare, cu atât mai surprinzător și mai intens.

Am stat de vorbă cu poeta la Bistrița și i-am adresat câteva întrebări la care mi-a răspuns cu o generoasă concizie.

Reporter: Care a fost prima poezie care ți-a dat fiori sau care ți-a rămas pur și simplu în minte?
Mina Decu: Hmm… Prima poezie care mi-am dat fiori și care mi-am și rămas până acum în minte (ținând cont că asta se întâmpla pe când aveam vreo 8-9 ani, poți spune că e ceva vreme de atunci) e „Rozele“, de Șt. O. Iosif. Era despre moarte și pierdere, în general, evident (râde). Și să nu-l omit pe Eminescu. Învățasem „Luceafărul“ pe dinafară.

Rep.: Când și care a fost circumstanța în care ai scris primul poem al volumului tău de debut, „Desprindere“?
M.D.: Te referi, cred, la primul poem care apare în carte, nu la primul d.p.d.v. cronologic. În cazul ăsta, e vorba de unul dintre ultimele, dacă nu chiar de ultimul, cronologic vorbind și e scris fix într-un parc, fix noaptea și fix având în minte ce scrie în el, în poem, zic. Iar cronologic vorbind, primul poem e cel de-al patrulea din carte și e scris în Frankfurt, într-o perioadă de insomnie.

Rep.: Ai locuit vreo doi ani în Germania. A influențat această experiență scrierea cărții?
M.D.: În măsura în care orice schimbare majoră îți influențează viața, aceasta îți influențează și acțiunile pe care le întreprinzi sau gândurile pe care le ai în cap, care apoi se materializează pe hârtie, în cazul în care te mai ocupi și cu asta, fie chiar și din când în când.

Rep.: Cine ți-a citit textele înainte de a fi publicate?
M.D.: Prietenii, în primul rând, pe ei i-am torturat cu my dark side of a very sunny girl (râde).

Rep.: Debutul ți-a adus cele mai importante premii de poezie din România. Cum ai încasat această recunoaștere bruscă și intensă? Te-a contrariat, intimidat sau motivat?
M.D.: Am încasat-o fix cum a venit: în plex. Și m-a toate cele de sus.

„Nu cred că poezia trebuie să ajungă forțat la cineva“

Rep.: De ce anume sau de cine anume te ajută poezia să te desprinzi?
M.D.: Mmm… în cazul în care ar trebui să mă ajute să mă desprind, nu-şi face bine treaba, pentru că pe mine poezia mai mult mă ancorează, prin activarea inconștientă a unei lucidități revelatoare.

Rep.: Te preocupă felul în care cititorii s-ar putea să te perceapă ca ființă umană?
M.D.: Nu.

Rep.: Ești sensibilă la cronici negative și la critici, în general?
M.D.: Doar curioasă.

Rep.: Mulți tineri, pasionați de altfel de literatură, strâmbă din nas la poezie, considerând că ar fi pretențioasă, neinteligibilă sau artificială. Care ar fi argumentul tău în favoarea poeziei?
M.D.: Nu am un argument în favoarea poeziei și nici nu cred că poezia trebuie să ajungă forțat la cineva, oricine. Credința mea este că la poezie se ajunge, iar dacă s-a ajuns, înseamnă că așa a trebuit. Iar poezia să știi că este pretențioasă, neinteligibilă și artificială, iar ăsta nu este un lucru nici rău și nici de strâmbat din nas.

Rep.: Crezi că există o vârstă ideală pentru a scrie poezie?
M.D.: Nu.

Rep.: Simți presiunea cărții care urmează unui debut de succes? Ce urmează în continuare?
M.D.: Mulțumesc pentru aprecierea cărții mele ca fiind un debut de succes, Andrei! Știu că spui asta datorită premiilor, dar eu tot vreau să îți mulțumesc (râde). Da, o simt. Urmează altceva.