Share

Home / Administratie / Mureş: Măsuri de prevenire a pestei porcine africane

Mureş: Măsuri de prevenire a pestei porcine africane

Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a convocat marţi, 16 iulie, ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Mureș, având pe ordinea de zi măsuri de prevenire a răspândirii virusului pestei porcine africane la nivelul județului Mureș.

1.300 de probe, toate negative

În ceea ce privește problema pestei porcine, până în acest moment nu s-au înregistrat cazuri pe raza județului Mureș, dar la nivel național au fost identificate aproximativ 200 de focare, în 18 județe.

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mureș a efectuat o serie de controale la nivelul județului Mureș și a identificat o situație la Hodac, unde un cetățean din județul Cluj a fost surprins comercializând porci. Acesta a fost amendat și trimis în localitatea unde avea exploatația, cu o mențiune către DSVSA Cluj, care trebuie să verifice dacă acesta a ajuns.

“Totodată, au fost depistați 71 de porci fără documente legale în cadrul unui control realizat în colaborare cu Poliția Rutieră, care au fost confiscați și incinerați. Au fost efectuate o serie de controale la stânele din județ, unde ciobanii au fost convinși să își crească porcii în gospodăriile din interiorul localităților”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş.

Este în continuă monitorizare populația de mistreți dar nu s-au sesizat nereguli. În acest an, la nivelul județului Mureș, au fost recoltate și analizate 1.300 de probe, toate negative, iar cota de recoltare la mistreț este de 3.100 de exemplare.

”În urma atenționării primite de la ANSVSA, am convocat astăzi Centrul Local de Combatere a Bolilor Mureș, pentru a stabili câteva măsuri legate de pericolul extinderii virusului pestei porcine. În scrisoarea primită de la autoritatea centrală, se precizează că este o perioadă propice pentru extinderea virusului și că au fost depistate focare noi în anumite județe. Am considerat necesar să atenționăm din nou unitățile administrativ teritoriale asupra faptului că târgurile în care se vând animale rămân închise și fiecare UAT trebuie să ia măsuri preventive. În același timp, am cerut instituțiilor abilitate, Drecției Sanitar Vetrinare și pentru Siguranța Alimentelor Mureș, Inspectoratului de Poliție Județean și Inspectoratului Județean de Jandarmi să intensifice controalele, astfel încât să nu aibă loc mișcări ale animalelor în județ fără documente prevăzute de lege”, a declarat Mircea Dușa.

(Redacţia)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Compania mureșeană pe acțiuni VES SA, cifră de afaceri în scădere față de 2018

Compania mureșeană VES S.A. cu sediul în Sighișoara, strada Mihai Viteazul, nr. 102, companie listată …

Share
Share