Share

Home / Business / VIDEO: Chioşc de difuzare a presei, ridicat din zona Universităţii

VIDEO: Chioşc de difuzare a presei, ridicat din zona Universităţii

Reprezentanţii Administraţiei Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului Târgu-Mureş au ridicat, vineri dimineaţa, două chioşcuri de difuzare a presei, unul din zona Pieţei de zi din cartierul 7 Noiembrie şi celălalt din zona Universităţii (staţia de autobuz de lângă Zambara).

 

Chioşcurile ridicate aparţin societăţii Ilustrate şi Albume SRL, al cărui proprietar, Ioan Anghel, a fost anunţat că în aceeaşi zi i se vor ridica şi chioşcurile amplasate în zona Dacia şi Fortuna.

În jurul orei 11.20, distribuitorul de presă a primit vestea, printr-un intermediar, că acţiunea de ridicare a chioşcurilor se anulează, iar activitatea chioşcurilor ridicate se sistează pe o perioadă de trei zile, deşi acestea au fost deja ridicate de pe domeniul public.

„Noi am făcut deja toate demersurile, spuneam acum câteva zile că dacă mi se ridică un singur chioşc, sunt nevoit să închid firma şi să trimit oamenii în şomaj. Cele două chioşcuri care mi-au fost ridicate erau cele mai bune, într-un vad comercial foarte bun. Mi s-a spus că activitatea chioşcurilor va fi sistată timp de trei zile şi apoi să vedem. Cu aşa incertitudine, nu îmi permit să aduc marfă nouă, aşa că am sistat livrarea de marfă, am anunţat în acest sens furnizorii de ziare şi reviste că nu am unde să le comercializez marfa şi am anunţat oamenii că vom intra cu toţii în şomaj”, a declarat Ioan Anghel.

Vom reveni.

Alex TOTH

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Se caută spații culturale alternative pentru a treia ediție a turneului național Classic Unlimited

Echipa Fapte, organizatoarea turneului național Classic Unlimited, demarează căutarea de spații culturale alternative pentru cea …

Share
Share