- andrei
- 0 comentarii
- 363 Vizualizări
Imnul național va fi sărbătorit prin muzică și dans într-un eveniment organizat de Asociația Culturală „Doruri Mureșene“
25 iulie 2019Consiliul Județean Mureș și Asociația Culturală „Doruri Mureșene“, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică Mureş organizează evenimentul cultural „Imnul național“.
Conform unui comunicat remis de către Costi Dumitru, președintele Asociației Culturale „Doruri Mureșene“, în cadrul acestei manifestări dedicate Imnului național vor evolua pe scenă numeroși invitați, interpreți de muzică populară și ansambluri de dansuri populare, menite să îmbogățească atmosfera de sărbătoare: Sebastian Stan, Costi Dumitru, Livia Sorlea, Ovidiu Furnea, Ina Todoran, Anca Branea, Alexandra Togănel, Ioan Cristian Țăran și Iulia Maier, alături de Ansamblul de dansuri populare „Spice Mureșene“ din Târgu Mureș, coordonat de prof. Rodica Botîrcă și Silviu Cîrciu.
Acompaniamentul muzical va fi asigurat de Orchestra „Hora“ a Casei Municipale de Cultură „Eugen Nicoară“ Reghin, dirijată de maestrul prof. Ioan Conțiu.
Managerul proiectului este Costi Dumitru, iar prezentatoarea evenimentului va fi Alexandra Cotoi.
Sunteți așteptați să aniversați așa cum se cuvine Imnul național în data de 26 iulie, începând cu ora 19.00, la Ansamblul Artistic Profesionist Mureșul. Intrarea este liberă.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu