România ratează semifinalele la Baku Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 164 Vizualizări

România ratează semifinalele la Baku

Echipa feminină de handbal junioare a României a pierdut partida din ultima etapă a grupelor din cadrul Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) de la Baku și a încheiat grupa A pe locul 3, urmând să evolueze în continuare pentru locurile 5-8. Româncele ocupau primul loc în grupă după două meciuri, cu 3 puncte, 26-26 cu Spania și 32-25 cu Olanda, dar pentru calificarea în semifinale aveau nevoie de cel puțin un rezultat de egalitate cu Franța. Au cedat însă cu 24-28 (8-13) și vor întâlni în următorul meci gazdele, formația Azerbaidjan.

În ultimul meci din grupă România a fost condusă în permanență de Franța, având spre finalul primei reprize chiar un handicap de 7 goluri. Deși au câștigat repriza secundă, tinerele „tricolore” nu au reușit să revină în partea a doua, deși în minutul 57 s-au apropiat până la 23-25. În acest joc două dintre cele trei componente a clubului CSM Târgu-Mureș, Andreea Țîrle și Carla Lăcătuș au înscris câte un gol, singura care nu a punctat fiind Corina Lupei.

Pentru România cele mai multe goluri le-a înscris în acest joc Borș, cu 7 goluri, urmată de, Gogîrlă, cu 6, Stoica 4, Necula 3, Ion 1, Voica 1 și cele două mureșence câte un gol. În cele trei partide din grupă, cele trei jucătoare de la CSM Târgu-Mureș au înscris 7 goluri: Lăcătuș (în foto) 3, Țîrle și Lupei câte 2. De remarcat însă, cele trei nu au fost probabil „desemnate” responsabile cu finalizarea, dar nici nu avut prea multe minute pe teren. Ca exemplu, cele două marcatoare din meciul cu Franța au reușit să înscrie gol la singura aruncare, iar în jocul cu Olanda, Lăcătuș a înscris 2 goluri din tot atâtea încercări!

Golghetera echipei este Oana Borș (CSȘ 2 Baia Mare), cu 18 goluri, urmată de Alicia Gogîrlă (Corona Brașov), cu 17 și Angela Stoica (CSM București), cu 13.

 

Posibilă revedere cu ibericele

Învinsa României, Olanda a câștigat grupa A, la egalitate de puncte cu Franța, dar cu victorie în meciul direct. Olandezele au învins cu mari emoții Spania, scor 32-31, obținând calificarea. Spania a fost condusă cu 7 goluri la intrarea în ultimele 10 minute, dar a reușit să remonteze spectaculos, având avantaj de un gol cu două minute înainte de final, când rezultatul le era favorabil cu 31-30. La acel scor, sau chiar în caz de egalitate, România ar fi încheiat pe locul secund.

Româncele vor încerca să încheie pe locul 5 întrecerile, la fel ca echipa U 19, în tuneul final al Campionatului European care s-a încheiat săptămâna trecută în Ungaria, la Györ. Deși vineri întâlnesc în primul joc echipa gazdă a competiției, aceasta s-a dovedit una foarte modestă, cedând la peste 15 goluri toate cele trei meciuri din grupă. În jocul pentru locul 5 vor întâlni învingătoarea partidei Cehia-Spania, ultima fiind cea cu care româncele au ratat o victorie care le-ar fi adus calificarea în „careul de ași”. Pentru echipa de la această categorie „vara fierbinte” nu s-a încheiat, urmând să susțină în perioada 31 iulie-12 august turneul final al Europenelor U17, care se vor disputa în Slovenia, la Celje.

În semifinalele de la Baku, tot vineri, se dispută partidele Olanda-Elveția și Ungaria-Franța, iar finalele și jocurile de clasament vor avea loc sâmbătă.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE