Share

Home / Cultură / „Pădurea rotundă” aduce din nou publicului ce e mai bun în materie de filme, artă vizuală și muzică

„Pădurea rotundă” aduce din nou publicului ce e mai bun în materie de filme, artă vizuală și muzică

A opta ediție „Pădurea rotundă” se va desfășura între 5-11 august și va include proiecții de film european, artiști în rezidență, un concert de jazz și ateliere de artă pentru copii.

Ca în fiecare an evenimentul aduce film european în premieră la Reghin, proiectat într-un cadru natural – amfiteatrul de la Pădurea Rotundă. Parking (2019), în regia lui Tudor Giurgiu, The Sisters Brothers (2018), în regia premiată la Veneția a lui Jacques Audiard, sau filmul islandez, câștigător al premiului LUX, Woman at War (2018) se află printre filmele prezentate în acest an. Ele se alătură seriei de cinci filme propuse în proiectul conex, MICROPOLIS, proiectate la Casa Municipală de Cultură Eugen Nicoară cu sprijinul Caravanei Les Films de Cannes à Reghin, filme premiate la ediția 2018 a festivalului de film de pe Croazetă.

În paralel, mai mulți artiști contemporani vor fi prezenți într-o rezidență de șapte zile pentru a dezvolta proiecte inspirate de contextul local și a oferi astfel perspective noi asupra comunității, a cadrului urban sau natural în care trăim. Ne interesează observațiile și intervențiile artiștilor în relație cu orașul, oamenii, sensibilitățile și idiosincraziile lor, așa cum le pot exprima din interacțiunea fugitivă cu comunitatea locală. Artiștii invitați în acest an sunt: Csiki Csaba, originar din Reghin (Ungaria / România), Daniel Djamo (Belgia / România), Norbert Filep (România), Irina Spinu (România), Lea Rasovszky (România), împreună cu Kata Ungvári-Zrínyi (România), critic de artă.

Evenimentul este completat de un concert de muzică Jazz Ana Maria Galea Trio feat. Pedro Negrescu (Ana Maria Galea – voce, Vaughn Roberts / Noua Zeelandă – trompetă, Daniel Csikos – pian, Pedro Negrescu– contrabas) și de o serie de ateliere de artă pentru copii (Arta pe înțelesul copiilor).

Toate acțiunile au loc la Pădurea rotundă. Intrarea este liberă.

Organizator: Asociatia K’arte
Partener principal: Ηοtel Marion-Pădurea Rotundă ***
Sponsori principali: Bioeel, MobilaDalin.
Partener instituțional: Consiliul Județean Mures
Cu sprijinul: Grafis Art, Fundația Comunitară Mureș, Asociația AMPHION, Filmtett, Transilvania Film, Voodoo Films, Asociatia Neumarkt Events, Balassi Intézet – Bukaresti Magyar Intézet/Institutul Maghiar din București, Ambasada Spaniei la București, ICR.
Parteneri media: Modernism.ro, Zi de Zi, Radio România Tg Mureș, Out In Mureș, Glasul Văilor / Ardeal TV, Zile și Nopti Mureș, LitArt, Cuvântul Liber, Nepujsag.

PROGRAM

LUNI
Ora 20:30 – Parking (Regia: Tudor Giurgiu, Romania, 2019, 110’)

MARȚI
Ora 20:30 – Sper să mori data viitoare 🙂 / Remélem legközelebb sikerül meghalnod 🙂 (Regia și scenariul: Mihály Schwechtje, Ungaria, 2018, 96, dramă)

MIERCURI
Ora 20:30 – Julia / Júlia ist (Regia: Elena Martín, Spania, 2017, 96’, dramă)
Trailer:

JOI
Ora 10:00 – Arta pe înțelesul copiilor
Ora 19:00 – Concert Jazz – Ana Maria Galea Trio feat. Pedro Negrescu. Ana Maria Galea – voce, Vaughn Roberts – trompetă (Noua Zeelandă), Daniel Csikos – pian, Pedro Negrescu– contrabas
Ora 20:30 – Frații Sisters / The Sisters Brothers – Franta, Spania, Romania, Belgia, SUA (Regia: Jacques Audiard, 2018, 121’, Aventuri, Western, Dramă)

VINERI
Ora 10:00 – Arta pe înțelesul copiilor
Ora 20:30 – Femeie în război / Woman at War (Regia: Benedikt Erlingsson, Islanda / Franța / Ucraina 2018, 101’, comedie)

SÂMBĂTĂ
Ora 10:00 – Arta pe înțelesul copiilor

DETALII DESPRE FILME:

Parking
România, 2019, 110’, dramă
Regia: Tudor Giurgiu
Cu: Mihai Smarandache, Ariadna Gil, Luis Bermejo, Carmen Florescu, Eric Frances
Cel de-al patrulea lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu spune povestea lui Adrian, un poet din Sângeorz-Băi care emigrează ilegal în Spania anului 2002. Ajuns în Cordoba, se angajează paznic de noapte într-un parc auto iar existența lui pendulează între imposibila poveste de dragoste cu o cântăreață spaniolă și dorul de casă, de familie.
Filmul are la bază cunoscutul roman cu același nume al scriitorului Marin Mălaicu-Hondrari, publicat în 2010, și îl are în rolul principal pe Mihai Smarandache (De ce eu?, Hacker). Din distribuție fac parte actori spanioli de talie internațională precum Belén Cuesta, Ariadna Gil, Luis Bermejo, Eric Frances.

Sper să mori data viitoare 🙂 / Remélem legközelebb sikerül meghalnod 🙂
Ungaria, 2018, 96, dramă
Regia și scenariul: Mihály Schwechtje
Cu: Kristóf Vajda, Szilvia Herr, Csaba Polgár, Dávid Rácz, Judit Lénárt
O dramă cu adolescenți, cyberbullying, sexting, manipulare, abuz, ecartul dintre realitate și online.
Eszter, o adolescentă de 16 ani, este îndrăgostită în secret de profesorul ei de engleză. Peter, un adolescent de 16 ani, este îndrăgostit iremediabil de Eszter. Într-o zi profesorul anunţă că va trebui să plece din ţară pentru a preda la Londra. În aceeaşi zi, Eszter primeşte un e-mail aparte de la revedere de la profesorul ei.

Julia / Júlia ist
Spania, 2017, 96’, dramă
Regia: Elena Martín
Cu: Elena Martín, Oriol Puig, Jakob D’Aprile, Laura Weissmahr, Carla Linares
Julia, studentă la arhitectură în Barcelona, decide să plece cu o bursă Erasmus la Berlin. E prima dată când pleacă de acasă și pornește în această aventură fără a sta prea mult pe gânduri. Plină de speranțe și fără pic de experiență de viață, Julia se trezește într-un oraș cenușiu și distant, în care așteptările și proiecțiile ei nu au nicio legătură cu realitatea.

Frații Sisters / The Sisters Brothers
Franta, Spania, Romania, Belgia, SUA
2018, 121’, Aventuri, Western, Dramă
Regia: Jacques Audiard
Cu: Jake Gyllenhaal, Joaquin Phoenix, John C. Reilly
Western-ul spune povestea fraților Charlie Sisters (Joaquin Phoenix) și Eli Sisters (John C. Reilly) aflați într-o vânătoare continuă și, în același timp, o călătorie inițiatică ce pune la încercare legătura specială care îi unește. Într-o lume sălbatică și ostilă, atât Charlie, cât și Eli au mâinile murdare de sângele criminalilor și al nevinovaților. Charlie este cel mai tânăr și s-a născut pentru a ucide. Eli visează la o viață normală. Amândoi sunt angajați de Commodore să caute și să ucidă un om.

Femeie în război / Woman at War
Islanda / Franța / Ucraina 2018, 101’, comedie
Regia: Benedikt Erlingsson
Cu: Halldóra Geirhardsdóttir, Jóhann Sigurðarson, Juan Camillo Roman Estrada, Jörundur Ragnarsson, Haraldur Stefansson
Halla este un eco-terorist dedicat sub acoperire care încearcă să salveze peisajele naturale ale Islandei de distrugerea industrializată, dar când copilul dorit devine disponibil pentru adopție, trebuie să aleagă între binele suprem și propriile sale visuri.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

FOTO: Dovleacul, vedeta stațiunii Sovata!

Stațiunea Sovata este pe lista oricărei persoane care vrea să se relaxeze, aerul curat, natura …

Share
Share