Share

Home / Sport / Componența grupelor în Liga III se amână

Componența grupelor în Liga III se amână

Termenul limită de depunere a cererilor de înscriere în noul sezon al Ligii III de fotbal, ediţia 2019-2020, s-a încheiat pe 15 iulie, dar din cauza întârzierii depunerii actelor de către unele cluburi, acesta a fost amânat pentru data de 18 iulie, după care s-a finalizat lista celor 160 de echipe care vor lua stratul în cele cinci serii a câte 16 echipe. Așadar, Federația Română de Fotbal a completat locurile vacante rămase în noua ediţie, însă menţine suspansul în a anunţa echipele care vor lua startul în competiţia care va demara peste trei săptămâni, mai exact în 24 august. Ar urma alcătuirea componenței celor cinci serii și efectuarea tragerii la sorți pentru stabilirea programului. În ceea ce privește reprezentarea județului Mureș în acest sezon, aceasta se pare că va fi cu doar două echipe: Avântul Reghin, clasată pe locul 6 în seria V în sezonul trecut și CSM Târgu Mureș, câștigătoarea seriei Mureș în Liga IV și a barajului de promovare. Cele două retrogradate, MSE Târgu Mureș revine astfel în Liga IV după un singur sezon petrecut în Liga III, iar CS Iernut, clasată pe ultima poziție nu a mai avut șansa din sezonul trecut, când deși retrogradată a rămas în urma retragerii altor echipe. Și de această dată au fost care au beneficiat de retragerea unor echipe, dar beneficiarele au fost Agricola Borcea, LPS Cetate Deva şi Atletic Bradu, toate echipe din alte zone geografice, care ar face parte din alte serii. Până la întocmirea seriilor pot interveni însă alte surprize, motiv pentru care se tergiversată luarea unei decizii. Aflată la prima „aventură” în acest eșalon, promovată în premieră după 50 de activitate, CS Iernut își întrerupe astfel seria celor șase prezențe consecutive în eșalonul trei și revine și ea în Liga IV.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Două deplasări dificile pentru Avântul

Singura echipă a județului Mureș rămasă în Cupa României și prezentă în Liga III de …

Share
Share