Share

Home / Administratie / Valoarea contractului pentru DJ 151B Bahnea-Cund, actualizată

Valoarea contractului pentru DJ 151B Bahnea-Cund, actualizată

Consiliul Județean (CJ) Mureș a aprobat, în ședința ordinară din 31 iulie, actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției ”Îmbrăcăminte ușoară rutieră pe DJ151B Bahnea – Cund – limită județ Sibiu, km 29+072-30+922, județul Mureș”, aprobați prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr. 28 din 16 martie 2017.

“Aici este vorba de o lucrare deja începută, este un proiect în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală. În urma Ordonanței 114 sunt modificate diferite costuri, mai ales legate de salarizare. Proiectul a fost reactualizat și în baza acestui proiect sunt refăcute costurile, care vor fi preluate de către Guvernul României, iar cele care nu vor putea fi acoperite de programul guvernamental, le vom acoperi din surse proprii”, a precizat Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș.

 

O sarabandă de actualizări a valorii contractului

 

Documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai investiției ”Îmbrăcăminte ușoară rutieră pe DJ151B Bahnea – Cund – limită județ Sibiu, km 29+072-30+922, Județul Mureș”, au fost aprobați în 25 august 2016 și au fost actualizați prin mai multe hotărâri succesive.

Contractul de prestare a serviciilor și execuție de lucrări nr. 47/16259 a fost încheiat, în 30 iulie 2018, cu Asocierea Drumuri și Poduri Mureș SRL și AVB Road Design, prin liderul de asociere Drumuri și Poduri Mureș la valoarea inițială de 3,1 milioane de lei cu TVA.

Pe parcursul derulării lucrărilor au fost întocmite Actul adițional nr.1/16804/03.08.2018 și Actul adițional nr.2/17051/08.08.2018, în baza cărora s-a modificat modul de constituire a ”Garanției de bună execuție”.

În urma actualizării conform noilor cote în vigoare, ținând cont de prevederile art. 71 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.114/2018, valoarea manoperei a fost actualizată de la 13,50 lei/oră la 17,928 lei/oră. Pentru aceasta a fost încheiat Actul adițional nr. 3/5078/28.02.2019 prin care s-a modificat prețul contractului, care a devenit 2.668.058,67 lei fără TVA, respectiv 3.174.989,82 lei cu TVA.

În data de 18.03.2019 a fost încheiat Actul adițional nr. 4/6616 în baza căruia s-a modificat din nou modul de constituire a ”Garanției de bună execuție” prin deschiderea unui cont de garanție la Trezoreria Târgu Mureș.

În urma emiterii Dispoziției de șantier nr. 1/22.03.2019, verificată de verificatorul de proiect și înregistrată la Consiliul Județean Mureș cu nr. 7305 din 25.03.2019, s-a dispus execuția unor lucrări suplimentare și care nu au fost prevăzute în proiectul inițial în valoare de 10.612,54 lei, fără TVA, respectiv 12.628,93 lei, cu TVA. Pentru aceasta a fost încheiat Actul adițional nr.5/8164/04.04.2019 prin care s-a modificat prețul contractului, care a devenit 2.678.671,21 lei fără TVA, respectiv 3.187.618,74 lei cu TVA.

Ca urmare a recalculării contribuției asiguratorie pentru muncă CAM de la 0,3375% la 2,25% a fost încheiat Actul adițional nr. 6/16330/28.06.2019 prin care s-a modificat prețul contractului, care a devenit 2.681.449,88 lei fără TVA, respectiv 3.190.925,36 lei cu TVA.

Având în vedere, toate actualizările prezentate, prin Referatul nr. 17.697 din 15 iulie 2019 a fost aprobat devizul general actualizat, rezultând valoarea de finanţare a obiectivului de investiţie, astfel: valoarea totală a investiției (cu TVA 19%) este de 3.624.899,75 lei, din care C+M 3.107.625,36 lei.

În consecință, la articolul 1 ai HCJ 28, a fost modificată valoarea investiției, iar la articolul 2, consilierii județeni au aprobat finanțarea din bugetul județean a cheltuielilor neeligibile, estimate în valoare de 165.156,51 lei inclusiv TVA.

 

 

Ligia VORO

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Transport agabaritic prin județul Mureș

În perioada 18 – 27 octombrie, se va desfășura un transport cu depășiri pe traseul: …

Share
Share